- Statul nu prelungeşte licenţa de concesiune pentru exploatarea aurului de la Roşia Montană, scrie ZF.
- Anunţul vine în urma unei analize a cererii depuse de Roşia Montană Gold Corporation pentru prelungirea licenţei de concesiune.
- ICSID, a dat câştig de cauză României în procesul deschis de compania canadiană Gabriel Resources cu privire la proiectul de exploatare a aurului din Roşia Montană.
Agenţia Naţională Pentru Resurse Minerale (ANRM) spune că nu va prelungi valabilitatea licenţei de concesiune pentru Roşia Montană Gold Corporation pentru exploatarea aurului de la Roşia Montană, scrie ZF.
Advertisment
„ Agenția Națională pentru Resurse Minerale hotărăște să nu prelungească valabilitatea licenței de concesiune pentru exploatarea minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roșia Montană, nr. 47/1999, aprobată prin HG nr. 458/10.06.1999, titular Roșia Montană Gold Corporation”, se arată în comunicat.
Societatea Academică din România (SAR), fondatoarea proiectului România Curată susţine că pe masa Guvernului se află, vineri, un proiect de OUG care permite companiei exploatarea chiar şi fără licenţă.
Titlurile zilei
România a câștigat procesul de la ICSID
În data de 9 mai, Tribunalul Internaţional de Arbitraj de la Washington (ICSID), instituţie aflată în subordinea Băncii Mondiale, a publicat motivarea deciziei care a dat câştig de cauză României în procesul deschis de compania canadiană Gabriel Resources cu privire la proiectul de exploatare a aurului din Roşia Montană.
Potrivit documentului, Tribunalul consideră că nu a existat o conspiraţie sau o politică de stat prin care autorităţile române au dorit să obţînă controlul asupra investiţiei.
”Nu e nicio îndoială că acest proiect a fost influenţat de “politică” sau că o decizie de a accepta sau de a respinge proiectul de lege a fost ghidată de considerente “politice”. Cu toate acestea, acest lucru nu înseamnă că procesul a fost influenţat “politic” în modul pretins de reclamanţi, şi anume, prin încălcarea noţiunilor fundamentale de justiţie şi cu încălcarea procesului echitabil şi a drepturilor reclamanţilor. Politica a fost implicată aici, fiind un proiect complex, cu implicaţii naţionale şi transfrontaliere, care atinge probleme de mediu, sociale, juridice şi economice”, se arată în raport.