Hidroelectrica este tot mai departe de Londra. Listarea duală, nedorită de stat, a fost parțial blocată de Autoritatea de Supraveghere Fiscală, care a schimbat săptămâna trecută regulamentul.

Fondul Proprietatea va putea să listeze cel mult 10% din IPO pe o bursă externă, față de 66%, cât era înainte. Cel mult 2% din acțiunile Hidroelectrica ar putea fi listate la Bursa de la Londra, spre exemplu.

“Această decizie ameninţă succesul listării companiei la bursă a Hidroelectrica şi este un pas înapoi pentru piaţa de capital românească şi pentru modul în care este percepută de către investitorii internaţionali”, spun reprezentanții fondului de investiții Franklin Templeton, care administrează Fondul Proprietatea.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

În aceste condiții, numărul de acțiuni scoase la vânzare ar putea fi diminuat și nu ar mai întruni condițiile acceptate de România prin PNRR privind listarea Hidroelectrica.

“În lipsa unei listări duale, ar trebui să facem două lucruri: să diminuăm procentul pe care noi îl vom vinde și vom vedea la momentul respectiv care va fi evaluarea companiei. Dar ne așteptăm, bineînțeles, la o tranzacție semnificativ mai mică.

Unul dintre motivele principale pentru care listarea duală este absolut necesară din punctul nostru de vedere este ca noi să putem plasa un procent de 15%. Acest lucru va ajuta și statul pentru a îndeplini acea condiție din PNRR, care obligă statul român să aibă un procent de minim 15% listat din compania Hidroelectrica până în iunie 2023. Dacă nu vom avea o listare duală, această condiție nu va putea fi îndeplinită pentru că procentul pe care noi îl vom vinde va fi semnificativ mai mic și, din punctul nostru de vedere, mai mult decât atât, există și riscul ca această tranzacție să eșueze în condiția în care nu vom avea o evaluare corectă a companiei Hidroelectrică. Adică, pe scurt, noi nu vom vinde acțiunile pe care le deținem la Hidroelectrica la orice preț.”, a declarat Marius Dan, director adjunct Franklin Templeton Investments.