Guvernul a adoptat miercuri o ordonanţă de urgenţă care prevede debirocratizarea activităţii în cadrul microîntreprinderilor cu până la 9 angajaţi. Astfel, acestea nu mai trebuie să întocmească fişa postului, foaia de prezenţă sau regulamentul intern.

„Prin măsurile adioptate astăzi (miercuri-n.r.) am reuşit să eliminăm anumite sarcini administrative inutile. (…) E o gură de oxigen pentru angajatorii care de multe ori se simţeau sufocaţi de numărul de hârtii pe care trebuiau să le completeze pentru angajaţii pe care îi aveau”, a declarat, la finalul şedinţei de Guvern, ministrul Muncii, Raluca Turcan.

Ea a precizat că de prevederile acestei ordonanţe vor beneficia circa 450.000 de microintreprinderi din ţară.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

„Fişa postului, foaia de prezenţă şi regulamentul intern vor putea fi respectate verbal, existând obligativitatea existenţei acestora în scris doar dacă angajatul solicită lucrul acesta în scris”, a explicat Raluca Turcan.