• Anul trecut au beneficiat peste 25.000 de antreprenori de acest program
  • Un sondaj realizat de BCR arată că 80% dintre clienți s-au împrumutat pentru investiții și doar 17% nu au fost mulțumiți
  • Comisia Europeană a aprobat, la finalul lui 2020, o altă schemă de ajutor de stat propusă de România, în valoare de 216 milioane de euro – IMM Factor

IMM Invest s-a vrut a fi o gură de oxigen pentru businessurile chinuite de criză. Pentru unele, chiar a fost. Anul trecut au beneficiat peste 25.000 de antreprenori.  Anul acesta programul are un plafon de garanții de 15 miliarde de lei.

Dumitru Nacu, directorul Fondului de Garantare, vrea să dubleze numărul beneficiarilor.

„Am introdus trei categorii noi de beneficiari. Prima categorie este intreprinderea mică cu capitalizare de piață medie. Profesiile liberale sau profesioniștii sunt eligibili în acest program. Procentul de garantare este maximum de 80% atât pentru linia de investiții, cât și pentru capitalul de lucru”, a explicat Dumitru Nacu, director general FNGCIMM.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Claudiu este unul din cei 25.000 de antreprenori care s-au împrumutat prin IMM Invest. Are un atelier de arhitectură și o firmă de producție publicitară. Împreună i-au adus o cifră de afaceri de 3 milioane de lei. În pandemie, cifra de afaceri i-a scăzut cu 15%. 

Prin IMM Invest am solicitat pentru capital de lucru. Am depus, am primit raspunsul de la IMM Invest foarte rapid. Problema a fost cu bancile care sa finanteze, care să intre în jocul ăsta. Am profitat de linia aceasta de credit să fiu la curent cu toate datoriile”, a spus, la Aleph News, Claudiu Rățoi, antreprenor.

Un sondaj realizat de BCR arată că 80% dintre clienți s-au împrumutat pentru investiții și doar 17% nu au fost mulțumiți de sumele primite. Bogdan Speteanu, director executiv BCR, îți spune ce își doresc antreprenorii de la afacerile lor anul acesta.

O bună parte din clienții noștri se gândesc la atragerea de clienți și investiții și digitalizare. Investițiile au un rol mai important decât în 2020”, spune Bogdan Speteanu, director executiv BCR.

La finalul anului 2020, Comisia Europeană a aprobat o altă schemă de ajutor de stat propusă de România, în valoare de 216 milioane de euro (1,043 miliarde RON) pentru sprijinirea IMM-urilor afectate de pandemia de coronavirus. Acest sprijin se acordă sub formă de garanții de stat pentru finanțările de tip factoring cu regres, prin programul IMM FACTOR, prin care se garantează creditul comercial pe termen scurt și care are scopul de a susține întreprinderile mici și mijlocii să acceseze rapid lichidități atunci când există vârfuri de plăti în activitățile curente.