• Hidroelectrica: profit net de 4 mld. lei în primele şase luni din 2023, în creştere cu 46% faţă de S1/2022, şi venituri de 7 mld. lei, plus 42%.
  • Raportul financiar la S1/2023 este primul de acest fel publicat de companie de când a intrat la tranzacţionare la bursă.
  • Cea mai profitabilă companie de stat a avut o producţie de energie electrică în creştere cu 45% în S1/2023 faţă de S1/2022.

Hidroelectrica (simbol bursier H2O), cel mai mare producător de energie electrică din România şi cea mai recentă companie intrată în ringul bursei de la Bucureşti, a anunţat pentru primele şase luni din 2023 un profit net de aproape 4 miliarde de lei, în urcare cu 46% comparativ cu S1/2022, în contextul unor venituri de aproape 7 miliarde de lei, plus 42%, arată datele din raportul financiar semestrial publicat la BVB.

Raportul financiar la S1/2023 este primul de acest fel publicat de companie de când a intrat la tranzacţionare la bursă. EBITDA companiei (profitul înainte de taxe, depreciere, amortizare) a urcat cu 38% de la an la an, până la 5 miliarde de lei, în timp ce marja EBITDA a fost de 71%, iar marja netă de 57%, faţă de 55% la S1/2022.

„Producţia şi vânzările de energie din prima jumătate a lui 2023 ne dau toate motivele să credem că anul în curs va fi unul bun pentru societate. Compania a produs 10,915 TWh de la începutul anului, până la 30 iunie – cu cca. 45% mai mult faţă de perioada similară a lui 2022. ”, scrie Bogdan Badea, preşedintele directoratului Hidroelectrica, în mesajul către acţionari.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

Cea mai profitabilă companie de stat a avut o producţie de energie electrică în creştere cu 45% în S1/2023 faţă de S1/2022, de 10.625 GWh şi vânzări de 11.460 GWh de energie electrică, plus 49%.