• Hidroelectrica intră în portofoliul fondului de pensii private Aripi.
  • Aripi a luat expunere mai mare de 5% din activ pe Hidroelectrica.
  • Producătorul de energie electrică are o capitalizare bursieră de 50,6 mld. lei.

Hidroelectrica intră în portofoliul fondului de pensii private Aripi, administrat de Generali, drept cea mai mare investiţie individuală, peste chiar şi o tranşă de titluri de stat: 537 mil. lei, adică 5,18% din activul fondului.

Cea mai mare investiţie din portofoliul fondului de pensii private Aripi, administrat de Generali şi in care 860.000 de salariaţi români contribuie cu o parte din salariu pentru administrarea privată a economiilor de bătrâneţe, era la 31 iulie 2023 la Hidroelectrica (H2O). Cel mai probabil Aripi a fost unul dintre cei trei investitori ancoră ai IPO-ului Hidroelectrica, scrie Ziarul Financiar.

Investiția Aripi la Hidroelectrica

Astfel, la finele lunii trecute investiţia Aripi la Hidroelectrica era de 537,5 mil. lei, adică 5,18% din activul fondului. Investiţia este mai mare chiar şi decât o tranşă în titluri de stat şi peste Banca Transilvania (381 mil. lei adică 3,68% din activ), şi OMV Petrom (391 mil. lei, adică 3,77% din activ).

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

Aripi a luat expunere mai mare de 5% din activ pe Hidroelectrica în contextul în care Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a modificat unele aspecte în cazul companiilor la care statul are mai mult de 50% din deţinere astfel încât fondurile de pensii să poată investi până la 10% din activ.

Pe măsură ce vor intra noi contribuţii în activul fondului Aripi (din partea salariaţilor români), pondere din activ a investiţiei la Hidroelectrica va scădea. Asta dacă administratorul nu suplimentează cu acţiuni. Fondul avea 4,79 milioane de acţiuni H2O la iulie 2023, adică o deţinere de 1,06% din companie.

Este important de menţionat că investiţia la Hidroelectrica include subscrierea în timpul ofertei şi, dacă a fost cazul, eventualele achiziţii ulterioare de pe Bursa de Valori.

Producătorul de energie electrică are o capitalizare bursieră de 50,6 mld. lei, acţiunile fiind tranzacţionate la 112,5 lei. În ultima săptămână, acţiunile H2O au urcat cu 0,7% pe tranzacţii de 50,9 mil. lei.

În această săptămână, toate fondurile de pensii îşi vor publica deţinerea la Hidroelectrica, având în vedere că este final de lună. Într-o opinie recent publicată în ZF, Dan Armeanu, vicepreşedintele ASF, spunea că fondurile de pensii Pilon II şi III au aproximativ 10% din Hidroelectrica.