• Agroland Business System atrage 6,92 milioane lei printr-o ofertă de vânzare de obligații intermediare de TradeVille.
  • Compania vinde 69.206 obligațiuni cu o dobândă de 9,75% pe an, care vor fi listate pe Bursa de Valori București.
  • Investiția ajută Agroland să protejeze profit și să mențină costuri optimizate în retail și producția de ouă.

Grupul antreprenorial românesc de retail, agricultură şi alimentaţie Agroland Business System (AG), care deţine cea mai mare reţea de magazine agricole din România. Închide o ofertă de vânzare de obligaţiuni de tip plasament privat intermediat de TradeVille în care atrage de la investitori 6,92 mil. lei, potrivit unui raport publicat vineri seară la Bursa de Valori Bucureşti.

În perioada 16-27 septembrie 2023, Agroland vinde 69.206 obligaţiuni la preţul de ofertă de 100 de lei pe unitate. Dobânda este de 9,75% pe an, plătibilă semestrial. Obligaţiunile AGR28 vor fi admise la tranzacţionare pe sistemul multilateral de tranzacţionare al BVB.

„Această investiţie va permite companiei să îşi protejeze marjele de profit la nivelul activităţii de retail şi al producţiei de ouă, inclusiv în segmentul bio, asigurând totodată un avantaj competitiv pe piaţă prin menţinerea unor costuri optimizate şi a unei aprovizionări sigure”, a transmis compania în convocator.

Titlurile zilei

CUM SE MIȘCĂ BURSELE?
NETANYAHU ȚINE UN DISCURS ÎN CONGRESUL SUA
FLORIN TALPEȘ APARE LA NYSE ȘI NMS TV
FERRARI BAGĂ CRIPTO ÎN VITEZĂ
LOEWE FURĂ PRADA
ANAF ÎȘI FACE NORMA DE COLECTARE

Agroland Business System are o capitalizare de 127,8 mil. lei şi este controlată în proporţie de 68,3% de Horia Cardoş, fondatorul companiei. Acţiunile AG se tranzacţionează în creştere cu 16,4% de la începutul anului, pe fondul unor tranzacţii de 18,8 mil. lei, arată datele BVB.

Compania a încheiat primul semestru din 2024 cu o cifră de afaceri consolidată de 206,7 mil. lei, în urcare cu 9% faţă de aceeaşi perioadă din 2023 şi un profit net de 9,8 mil. lei, în creştere cu 29%, potrivit datelor din raportul financiar semestrial publicat tot vineri seară.