Elon Musk nu se mulțumește cu statutul de cel mai mare acționar al platformei Twitter și face o ofertă pentru preluarea întregii companii și transformarea ei într-o societate privată. De ce? Pentru că poate achita cele 43 de miliarde de dolari, glumește șeful de la Tesla. Dar scopul principal este transparentizarea și democratizarea platformei. O mișcare ce va asigura libertatea de exprimare la nivel mondial și, implicit, buna funcționare a democrației, spune el în primul interviu pe care l-a acordat după achiziționarea pachetului de 9,2% din acțiunile Twitter.

“Este important pentru funcționarea democrației, este important pentru evoluția Statelor Unite ca țară liberă, dar și a altor țări. De fapt este vorba de a promova libertatea la nivel global.

Nu sunt sigur că voi putea să achiziționez Twitter. Vreau să menționez că intenția este de a păstra cât de mulți acționari permite legea în cazul unei companii private. Cred că limita este de 2.000. Nu sunt în postura de a monopoliza sau a-mi maximiza deținerea la Twitter.”, a declarat Elon Musk, acționar Twitter.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Deși în adresa către SEC spune că-și va reconsidera poziția de acționar dacă oferta îi va fi refuzată, pentru că investiția nu este fezabilă fără schimbările pe care le propune, Musk insistă acum că nu-i pasă de partea financiară, ci doar de bunăstarea omenirii. În plus, nu-și propune să înlăture toți acționarii și să devină unic conducător, așa cum face Mark Zuckerberg, pe care îl acuză că și-a creat un sistem prin care platformele Facebook, Instagram sau Whatsapp vor rămâne în posesia familiei sale până la a 14-a generație.

“Nu este un mod de a face bani. Cred că este mai mult… Intuiția îmi spune că o platformă publică de mare încredere și incluzivă este foarte importantă pentru viitorul civilizației noastre. Nu-mi pasă deloc de partea financiară.”, a mai adăugat Elon Musk, acționar Twitter.

Cum ar arăta Twitter cu Musk la conducere? Ca o platformă total transparentă, care promovează libertatea de exprimare și bazată pe un algoritm public, ce poate fi modificat în funcție de cererile utilizatorilor, așa cum se întâmplă în cazul sistemului de programare Linux sau a platformei de comunicare Signal, spune Musk.

“Twitter ar trebui să respecte legile țării în care operează. Este obligatoriu să facă asta. Dar să treci de acest prag și să devină neclar cine și ce modificări aduce, să promovezi sau să cenzurezi anumite tweet-uri în mod obscur, fără să dai lămuriri despre ce se întâmplă, să ai un algoritm închis, prin care promovezi anumite lucruri în detrimentul altora… cred că poate fi ceva periculos.

Prioritatea numărul unu este eliminarea spam-ului și a boților de tip scam și a armatelor de boți care activează pe Twitter.”, a mai declarat Elon Musk, acționar Twitter.