Miliardarul Elon Musk a declarat că acordul său pentru preluarea Twitter este „temporar în așteptare” din cauza spamului și a conturilor false de pe platforma de socializare.

Musk, care săptămâna trecută asigura 7 miliarde de dolari de la noi investitori pentru preluarea companiei, achiziție care necesită 44 de miliarde de dolari , a scris pe Twitter: „Acordul Twitter este temporar suspendat, în așteptarea detaliilor care să susțină calculul conform căruia conturile de false reprezintă într-adevăr mai puțin de 5% dintre utilizatori”.

Mai târziu, el a postat pe Twitter: „Încă sunt angajat în achiziție”.

Titlurile zilei

Moody’s schimbă perspectiva de rating a României de la stabilă la negativă
Aurul depășește 3.000 de dolari uncia
Salariul mediu net ajunge la 5328 lei în ianuarie
Ford Otosan Craiova începe livrarea primelor mașini electrice fabricate în România
Tesla este prinsă în focul războiului comercial
UiPath cumpără compania de A.I. Peak

Cel mai bogat om din lume, directorul executiv al Tesla Inc a spus că, dacă achiziția lui ar trece prin schimbări acestea ar fi legate de eliminarea spamului și a conturilor false de pe platformă.

Musk a declarat în repetate rânduri că își dorește ca Twitter să devină o platformă a libertății de exprimare. Acesta a luat în calcul și implementarea unor noi funcții precum un buton de editare și posibilitatea de a posta tweet-uri mai lungi.

Compania estimase la începutul acestei luni că numărul conturilor false reprezenta mai puțin de 5% din numărul utilizatorilor săi activi zilnici și monetizabili în primul trimestru. Musk așteaptă acum confirmarea acestui procent și pune pentru moment achiziția “în așteptare”.