• Electrica trece pe profit net de 106 mil. lei în S1/2023.
  • EBITDA la nivelul Grupului a înregistrat o creştere substanţială de 535 milioane lei.
  • Electrica a înregistrat pierderi de 176 mil. lei în S1/2022.

Electrica, jucător major pe piaţa de distribuţie şi furnizare a energiei electrice, listat la Bursa de la Bucureşti unde are o capitalizare de aproape 3 mld. lei, a încheiat S1/2023 cu venituri operaţionale de 6,73 mld. lei, în creştere cu 14% faţă de primul semestru din 2022, potrivit zf.ro.

În perioada ianuarie-iunie 2023, compania a raportat un profit net de 106 mil. lei, o îmbunătăţire semnificativă comparativ cu pierderea de 176 mil. lei înregistrată în perioada similară din 2022.

Totodată, în primul semestru din 2023, EBITDA la nivelul Grupului a înregistrat o creştere substanţială de 535 milioane lei, ajungând la o valoare de 636 milioane lei, comparativ cu valoarea de 101 milioane lei realizată în S1/2022.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

„Rezultatele financiare obţinute de către Grupul Electrica în S1, din care menţionez o creştere a EBITDA la 636 mil. lei şi un rezultat net, profit de 106 mil. lei, evidenţiază nu doar strategia rezilientă a companiei, ci şi dedicaţia incontestabilă a echipei noastre în a implementa soluţii eficiente într-un mediu de piaţa fluctuant, cu o concentrare profundă asupra tranzitiei catre energia verde”, spune Alexandru Chiriţă, Director General Electrica.