• Constantin Tică, cofondator, ViStyle: Pentru 2025 ne-am propus să strângem 5.000 de utilizatori activi lunari, până în decembrie.
  • ViStyle este o aplicație socială dedicată fashion-ului, beauty-ului și styling-ului, creată de trei antreprenori români: Irina Chițu, Constantin Tică și Vlad Ciorica.
  • Utilizatorii postează ținute, primesc feedback personalizat de la experți și comunitatea pasionată, și interacționează într-un mediu autentic de fashion.
  • Start-up-ul caută să strângă 500.000 de dolari prin SeedBlink pentru dezvoltare și promovare.

ViStyle este o aplicație de social media dedicată pasionaților de fashion, beauty și styling. Fondată toamna trecută de trei antreprenori români – Irina Chițu, Constantin Tică și Vlad Ciorica – aceasta ia naștere după mai multe sesiuni de brainstorming.

Cum funcționează? Utilizatorii pot posta ținute, solicita feedback personalizat de la alți entuziaști sau experți și pot interacționa într-o comunitate autentică axată pe modă.

În prezent, start-up-ul urmărește să atragă o finanțare de 500.000 de dolari prin platforma SeedBlink, fonduri ce vor fi folosite pentru dezvoltare și promovare. Echipa lucrează deja la lansarea versiunii aplicației pentru Android.

Titlurile zilei

Averile miliardarilor cresc accelerat
CE URMEAZĂ PE BVB?
Memecoins exploatează tragedia lui Charlie Kirk
Aurul scade cu 0,5% la 3.671 dolari pe uncie
DRUID AI OBȚINE 32 MIL. DOLARI FINANȚARE

Ce spune Constantin Tică, cofondator, ViStyle?

„În momentul de față, orice utilizator poate opta pentru a deveni reviewer în aplicație. Există două tipuri de revieweri, reviewer free și reviewer paid, monetizați. Reviewerii monetizați își setează propriile tarife în funcție de experiența și expertiza lor și în acel moment pot începe să primească ținute și postări la review. Cum ne asigurăm că feedback-ul este unul constructiv sau pozitiv? Avem un mecanism de rating pe pagina reviewerilor. Ce înseamnă asta? Înseamnă că fiecare reviewer va avea o notă pe propriul profil, notă fiind media tuturor notelor primite de la clienții acestora. În momentul în care un client primește un feedback de la reviewer, acesta are opțiunea să -i dea o notă de la 1 la 5, dar și un mesaj, un feedback. Dacă reviewerul respectiv trimite un feedback foarte superficial, atunci va primi o stea, media generală îi va scădea și viitorii clienții îl vor evita în viitor.

Spre deosebire de competitorii noștri care sunt giganți din industrie, precum Instagram și Pinterest, aplicația noastră este destinată pasionaților de fashion. Nu există atât de mult zgomot precum pe celelalte platforme. De asemenea, venind cu partea această unică de reviewerii care nu există pe piață, nu există niciun canal care să faciliteze comunicarea dintre experți din industrie și persoanele pasionate de fashion styling și beauty care ar dori să obțină o părere de la acești experți. Cum ne diferențiem și de cel de-al treilea competitor al nostru, care este o aplicație de fashion în care content creatorii doar aceștia au dreptul de a posta, deci, nu interacționează, cumva, cu partea socială și utilizatorii lor nu pot trimite ținutele la reviewer și să primească feedback. Deci, din acest punct de vedere, suntem unici pe piață și credem că ne va aduce un avantaj foarte mare atât de piața locală cât și pe piața globală.

Pentru 2025 ne-am propus să strângem 5.000 de utilizatori activi lunari, până în decembrie. Strategia prin care încercăm să-i obținem este o strategie de promovare pe care am pus-o la punct în proporție de 70%. Aceasta include reclame pe alte platforme de social media precum TikTok, Instagram, Facebook, dar și colaborări cu influencers, stiliști, designeri care au deja comunități formate pe care le-ar putea aduce pe platforma noastră pentru că este în beneficiul tuturor. Reviewerii încep să-și monetizeze experiența, chiar pasionații de fashion beneficiază de un serviciu pe care până acum nu l-au avut la dispoziție”, spune el.