- O companie românească şi-a extins prezenţa la nivel internaţional şi a deschis primul birou în SUA.
- În prezent, Footprints AI are discuţii avansate cu trei companii de retail din SUA.
- De asemenea, în prezent, soluţia de retail media oferită de Footprints AI este folosită de companii precum INGKA Holding B.V.
Compania românească Footprints AI, care a dezvoltat o platformă de retail media prin care ajută retailerii offline să identifice noi clienţi potenţiali şi să le anticipeze comportamentul de consum prin analiza unitară a datelor din surse online şi offline, anunţă deschiderea primului birou în SUA, în Silicon Valley, şi ţinteşte cel puţin doi clienţi mari în piaţa americană în 2024, au transmis reprezentanţii companiei printr-un comunicat.
Advertisment
Ce spun reprezentanții companiei
„Silicon Valley este ecosistemul cu cel mai mare grad de inovaţie, care agregă companii de tehnologie de top şi talent de excepţie. Prezenţa Footprints AI aici accelerează extinderea şi dezvoltarea businessului nostru, iar parteneriatul cu Plug & Play ne susţine integrarea în ecosistem şi crearea oportunităţilor de a găsi mai rapid clienţii şi investitorii potriviţi. Intrarea în SUA este o prioritate pentru extinderea Footprints AI, piaţa de Retail Media de aici fiind de cel puţin 30 de ori mai valoroasă comparativ cu orice altă regiune geografică. Evaluările noastre plasează industria americană de Retail Media la 50 de miliarde de dolari”, a spus Dan Marc, fondator şi CEO al Footprints AI, citat de Ziarul Financiar.
În prezent, Footprints AI are discuţii avansate cu trei companii de retail din SUA, unul dintre cele mai mari lanţuri de retail warehouse, o bancă de retail din topul celor mai mari din California şi cu cel mai mare retailer regional din Texas, au mai transmis reprezentanţii companiei.
Titlurile zilei
„Acestea deschid oportunităţi pentru ca Footprints AI să aibă un prim client pe piaţa din SUA chiar înainte de finalul lui 2023. ”.
De asemenea, în prezent, soluţia de retail media oferită de Footprints AI este folosită de companii precum INGKA Holding B.V. (operator al magazinelor IKEA), Majid Al Futtaim (conglomerat în industria imobiliară şi de retail din EAU), NEPI, Vienna Insurance Group, Jaguar, Hyundai, Land Rover, Erste Group, First Bank şi Ţiriac Group.
Reprezentanţii companiei înfiinţată în 2017 estimează că, până la finalul anului viitor, 40% din vânzări vor fi realizate în afara României.
„În prezent, 10% din cifra de afaceri Footprints AI este generată în afara ţării”.