Compania MOL România Petroleum Products, susidiara locală a grupului maghiar MOL, a raportat pentru 2021 o cifră de afaceri de peste 7,9 mld. lei (1,6 mld. euro), în creştere cu 42,6% faţă de anul precedent, potrivit calculelor făcute de ZF pe baza datelor de la Ministerul Finanţelor.

Compania a avut anul trecut un profit net de 349,8 mil. lei (71,1 mil. euro), mai mult cu 24,6% faţă de anul anterior, când MOL România Petroleum Products a realizat un câştig net de 280,7 mil. lei (58 mil. euro), conform datelor publice.

Compania a ajuns în 2021 la un număr mediu de 258 de angajaţi.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Anul trecut, cererea de carburanţi din România a depăşit nivelul din 2019, astfel că, cel puţin pe partea de volume, lucrurile au ajuns la nivelul de dinaintea pandemiei. Compania MOL România Petroleum Products avea la începutul lunii martie 2022 un portofoliu de 245 de puncte de alimentare la nivel naţional, după ce în ultimii doi ani a deschis 16 staţii noi, potrivit unor informaţii furnizate anterior de oficialii companiei.