De la student preocupat de soarta planetei, la antreprenor care revoluționează modul în care ne hrănim. În 2009, Ethan Brown punea bazele Beyond Meat, un business cu o capitalizare de 2,28 miliarde de dolari anul acesta, prezent în 80 de ţări.

Cheia succesului este în numele business-ului: dincolo de carne. Hrană din proteină vegetală, promovată ca stil de viață sănătos. Într-o discuție cu baschetbalistul Chris Paul, ambasador al brandului, fondatorul Beyond Meat povestește cum a început totul. Când încă nu știa ce carieră să urmeze, Ethan visa să salveze planeta.

“Stăteam în biroul tatălui meu și discutam cu el ce ar trebui să facem în cariera mea și el m-a întrebat care e cea mai mare problemă a lumii în viziunea mea? M-am gândit mult timp la asta. Pentru mine răspunsul a fost clima. Legat de ce fac în direcția asta, la acel moment mă gândeam la energie alternativă.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

În primul rând, energia curată este combustibilul care mișcă lucrurile, încălzește clădirile și produce electricitatea de care ne bucurăm și nu numai. Mâncarea este combustibil pentru corpul nostru. Sunt elemente comune acolo. Cel mai important era să rezolv problema.

Am început să mă gândesc la climă încă din studenție și la impactul vieților noastre asupra mediului. Pământul, energia, apa și emisiile implicate în procurarea proteinei din animal era atât de semnificativă încât am simțit că trebuie să fac ceva.”, a povestit Ethan Brown, CEO Beyond Meat.

“Tata a împlinit 60 de ani anul trecut. Conduceam pe autostradă, iar tata m-a sunat pe Facetime și plângea. Mi-a zis că a fost la doctor și a aflat că sănătatea lui și-a revenit, e mult mai bună. Mulțumesc că m-ai educat, pentru început, astfel încât să-i educ și eu pe ai mei.”, a povestit Chris Paul, baschetbalist profesionist al National Basketball Association, SUA.

Business-ul Beyond Meat a pornit moda burgerilor vegetali pe care și i-a dorit în meniu până și McDonald’s. Dar compania lui Ethan colaborează cu multe alte restaurante, printre care Pizza Hut și Starbucks.

“Aș spune că momentul în care am simțit că, Doamne, chiar se întâmplă, ar putea avea un impact global, a fost când am început colaborarea cu fast-food-urile mari. Unul dintre primele a fost A&W, apoi aici, în California de Sud, Carl’s și Del Taco, apoi în Canada, Mc Donald’s.”, a mai adăugat Ethan Brown, CEO Beyond Meat.