Greg Abel, vicepreşedintele în vârstă de 58 de ani al Berkshire Hathaway, a fost confirmat luni ca primul pe listă să preia conducerea gigantului conglomerat, devenind astfel succesorul luI Warren Buffett, scrie FT, citat de Ziarul Financiar.

„Directorii s-au pus de acord că dacă mi s-ar întâmpla ceva peste noapte, Greg ar fi cel care ar prelua frâiele dimineaţă”, a spus Buffett în timpul unei conferinţe.

Abel conduce o parte din divizia de investiţii a gigantului american, inclusiv Burlington Nothern Railroad, alături şi de diviziile de producţie şi utilităţi, unde a fost şi CEO. În timp, el a devenit unul dintre cei doi cel mai des aduşi în discuţie ca potenţiali succesori ai „Oracolului” Buffett, alături de Ajit Jain.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

Era deja cunoscut faptul că un plan de succesiune este discutat de board-ul conglomeratului, dar moştenitorul ales a fost ţinut departe de ochii lumii până acum.

A fost un secret care a captivat acţionarii Berkshire pentru mai bine de un deceniu, având în vedere vârstele înaintate ale lui Munger şi Buffett. Buffett îşi va sărbători cea de-a 91a aniversare în august, în timp ce Charlie Munger a împlinit deja 97 de ani.

Greg Abel este născut în Canada. El şi-a început cariera ca un contabil la PwC în San Francisco.

În 1992, el s-a alăturat CalEnergy, un producător de electricitate geotermală. În 1999, CalEnergy a cumpărat MidAmerican Energy, iar Berkshire Hathaway a preluat participaţia majoritară din compania nou formată.

Abel a devenit CEO al companiei de energie în 2008, iar aceasta a fost redenumită Berkshire Hathaway Energy în 2014. În 2018, Abel a fost numit vice-preşedinte al Berkshire Hathaway pentru operaţiunile non-insurance, şi a fost numit în boardul de directori ai conglomeratului.