- Anul 2025 marchează o etapă nouă pentru inteligența artificială prin conceptul de „AI suveran”, în timp ce riscul unei posibile bule tehnologice crește.
- Vânzările de vehicule electrice se confruntă cu provocări legate de încrederea consumatorilor și riscurile interdependenței globale, în timp ce Tesla atrage atenția cu lansarea „Cybercab”.
- Tranziția către energia verde este afectată de politici adverse, iar RWE își regândește investițiile.
Conform unei analize realizate de Financial Times, anul 2025 aduce schimbări în domenii precum inteligența artificială, vânzări de vehicule electrice și investiții. Tehnologiile emergente, strategiile și noile politici guvernamentale redefinesc modul în care companiile operează.
Advertisment
Care sunt tendițele, riscurile și compania de urmărit pentru anul 2025 în tehnologie?
AI-ul intră într-o nouă etapă în 2025, pe măsură ce tot mai multe state și companii dezvoltă infrastructuri proprii pentru această tehnologie. Aceste inițiative, reunite sub conceptul de „AI suveran”, sunt motivate de dorința de a controla un domeniu strategic pentru securitatea economică. NVIDIA, de exemplu, își crește veniturile din vânzarea de cipuri către aceste proiecte.
Elon Musk își afirmă poziția în domeniul AI prin xAI, un start-up care atrage finanțări și ingineri de top. Evaluată la 50 miliarde USD, xAI devine un jucător-cheie în politica americană datorită relațiilor lui Musk cu administrația Trump. Totuși, OpenAI este un lider consolidat pe piață.
Titlurile zilei
Există oare un risc când ne gândim la creșterea AI? Valorizarea companiilor din AI continuă să crească, alimentând temerile privind o posibilă bulă tehnologică. Investițiile în infrastructura AI pot depăși cererea reală, generând instabilitate economică.
Care sunt tendințele, riscurile și compania de urmărit în domeniul capitalului privat pentru anul 2025?
Giganții din capitalul privat, precum Blackstone, KKR și Apollo Global, își extind activitatea către economiile individuale și fondurile de pensii, datorită dereglementărilor pieței de investiții americane.
Medline Industries, un furnizor de piese medicale din Chicago, este o companie de familie necunoscută până în 2021, când Blackstone, Carlyle și Hellman & Friedman cumpără o participație de control pentru 34 de miliarde de dolari. Tranzacția este realizată la vârful unei perioade de achiziții, alimentată de rate scăzute ale dobânzilor și piețe de fundraising favorabile. Însă acest trend se inversează rapid în 2022, când ratele dobânzilor încep să crească, iar piețele pentru noi listări și achiziții s-au blocat, îngreunând vânzarea investițiilor de către fondurile de private equity. Veniturile și profiturile Medline cresc de la tranzacția din 2021, iar proprietarii se pregătesc să o listeze public, potrivit unor surse apropiate afacerii. Dacă Medline este absorbită cu succes de piețele publice în 2025 sau 2026, acest lucru ar sprijini încrederea că firmele de private equity pot ieși din cele mai scumpe achiziții. Astfel, Medline devine o companie de urmărit în 2025.
Cel mai mare risc rămâne automatizarea proceselor financiare prin inteligență artificială, care ar putea reduce cererea pentru soluțiile tradiționale ale companiilor de software, afectând astfel întregul sector al capitalului privat.
Care sunt tendințele, riscurile și compania de urmărit în domeniul industriei auto pentru anul 2025?
Creșterea vânzărilor de vehicule electrice (EV) încetinește, dar 2025 poate aduce o relansare datorită reglementărilor stricte privind emisiile din Europa. Totuși, lipsa încrederii consumatorilor în prețurile și fiabilitatea acestor vehicule rămâne o provocare.
Cel mai mare risc este reprezentat de interdependența globală și impactul pe termen lung al falimentului furnizorilor. Dacă un furnizor mic pentru producția auto falimentează, aceasta poate crea un efect în lanț, perturbând întregul sistem de aprovizionare. Chiar și o întrerupere temporară poate duce la întârzieri semnificative în producție, creșterea costurilor și pierderi financiare pentru marii producători auto. Aceste întreruperi pot afecta nu doar producția, dar și relațiile de încredere și stabilitatea pe termen lung a industriei.
Tesla continuă să fie în centrul atenției, promițând lansarea „Cybercab”, un vehicul autonom. Totuși, relațiile comerciale și reglementările din SUA ar putea afecta perspectivele companiei.
Care sunt tendințele, riscurile și compania de urmărit în domeniul industriei de lux pentru anul 2025?
Industria de lux se confruntă cu încetinirea creșterii vânzărilor, iar companiile trebuie să inoveze pentru a atrage consumatorii. Produsele accesibile și experiențele personalizate devin priorități.
Cel mai mare risc îl reprezintă tarifele comerciale impuse de administrația Trump ce pot pot destabiliza industria, în special în piețele-cheie. O posibilă încetinire a economiei globale ar afecta vânzările de lux.
Kering, în special prin Gucci, încearcă să revină pe piață cu o echipă nouă la conducere. Succesul Gucci este important pentru stabilitatea grupului în 2025.
Care sunt tendințele, riscurile și compania de urmărit în domeniul energiei regenerabile pentru anul 2025?
Companiile din energie regenerabilă migrează spre privatizare, în condițiile în care piețele publice subestimează sectorul. Incertitudinile politice și economice influențează ritmul investițiilor.
Politicile administrației Trump amenință tranziția către energia verde, prin eliminarea subvențiilor și creșterea tarifelor la echipamente. Aceste măsuri încetinesc tranziția energetică.
RWE, un lider în energia verde, își reduce investițiile pentru 2025, concentrându-se pe răscumpărări de acțiuni. Decizia reflectând precauția față de riscurile globale.
Care sunt cele mai mari suprize ale anului 2025 pentru aceste domenii?
Atunci când vorbim de tehnologie, o achiziție a OpenAI de către Microsoft ar putea consolida poziția gigantului tech pe piața inteligenței artificiale. Deși Andrew Ferguson, noul șef al Federal Trade Commission, pare să susțină fuziunile, ambițiile independente ale lui Sam Altman, CEO OpenAI, ar putea face acest scenariu improbabil.
Pentru capitalul privat, realegerea lui Trump adduce optimism pe Wall Street, iar dealmakerii anticipează o creștere a fuziunilor și achizițiilor. Totuși, factori precum inflația, deportarea muncitorilor migranți sau creșterea bruscă a dobânzilor ar putea destabiliza această revenire.
Pentru intustrie auto, Nominalizarea unui succesor neașteptat la conducerea Stellantis, după demisia lui Carlos Tavares, ar putea redefini strategia unuia dintre cei mai mari producători auto.
Cea mai mare surpriză pentru industria de lux ar fi un acord major între giganții industriei de lux sau o schimbare generațională neașteptată în conducerea unor grupuri precum LVMH ce ar putea schimba peisajul industriei.
Pentru energia regenerabilă, un acord de pace în conflictul din Ucraina ar putea duce la creșterea importurilor de gaze rusești în Europa, contrar direcției actuale de reducere a dependenței de energia rusă.