Cu 3% se apreciază luni după-amiază acţiunile producătorului şi furnizorului de gaze naturale Romgaz (simbol bursier SNG) în contextul în care închiderea principalei conducte de gaze naturale către Germania din partea gigantului rus Gazprom a determinat aprecierea puternică, cu nu mai puţin de 30% în doar câteva ore, a preţului gazelor naturale.

Cu alte cuvinte investitorii anticipează că orice dinamică a preţului gazelor naturale, mai ales având în vedere că în ultimul an preţul a urcat de cinci ori, va susţine rezultatele financiare ale companiei de stat. Astfel în câteva ore compania de stat câştigă circa 400 mil. lei la o capitalizare de 17,1 mld. lei.

Iar aprecierea acţiunilor Romgaz de luni susţine în mare parte şi dinamica indicelui principal BET, reflectată printr-o creştere de circa 1% la ora redactării acestei ştiri, printre puţinii indici bursieri pe plus la ora redactării acestei ştiri. Spre comparaţie DAX scade cu 2,3%, Paris cu 1,6%, Milano cu 2%, STOXX600 cu 1%.

Titlurile zilei

CE URMEAZĂ PENTRU TIKTOK?
ROXANA CHIRIȚOIU MERGE LA DAVOS
CE SE ALEGE DE ENERGIE?
BM REDUCE PROGNOZA PENTRU ROMÂNIA
LOEWE ADUCE CRAFTED WORLD LA TOKYO
NOBU BEACH INN AJUNGE ÎN BARBUDA

“Vedem o revenire a companiilor din energie, cu Romgaz în prim plan, după ce Gazprom a anunţat oprirea gazelor din Nord Stream, fapt care a condus la o apreciere puternică a cotaţiei gazelor naturale”, spune Radu Cojoc, broker al Goldring.

Contractele futures europene la gaze naturale au sărit în aer la deschidere luni, după ce monopolul rus Gazprom a închis conducta Nord Stream către Germania, ceea ce a ridicat temerile privind o întrerupere totală a livrărilor ruseşti pe parcursul iernii, scrie MarkeWatch.

Contractul olandez TTF, referinţă pentru nord-vestul Europei, a urcat cu până la 31%, înainte de a se retrage şi de a se tranzacţiona la 263 de euro pe megawatt-oră, adică un plus de 23%.

Decizia Gazprom a fost a doua dintr-o escaladare majoră a luptei economice declanşată vineri de invazia Rusiei în Ucraina. Compania a dat publicităţii ştirea imediat după închiderea tranzacţiilor cu gaze naturale în Europa şi la doar câteva ore după ce miniştrii de finanţe din G7 au convenit asupra unui plan de a impune un plafon de preţ la exporturile de petrol rusesc, cu scopul de a sugruma aprovizionarea cu bani a guvernului preşedintelui Vladimir Putin.