Cei mai mulți părinți consideră că noile generații au nevoie să învețe să folosească tehnologia în avantajul lor și să se formeze în domenii de viitor. Dar care sunt acele domenii de viitor?

Top joburi pentru cei născuți după 2010

Conform evoluției pieței, locurile de muncă din următoarele domenii vor fi în creștere:
● tehnologia informației,
● sănătate,
● energie verde,
● inginerie și servicii de consultanță în tehnologie,
● securitate cibernetica,
● resurse umane și dezvoltare.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Printre locurile de muncă pe cale de dispariție în următorii ani sunt cele repetitive din fabrici, din call center, cele administrative, cele din servicii bancare și turism.

“Cei născuți după 2010 au parte de interacțiuni cu tehnologia zi de zi, fără încetare. Sunt cei care se adaptează rapid, care au potențialul maxim de a transforma lumea în care trăim și care știu, sau ar trebui să știe, că orice întrebare își are răspunsul în mediul online, atâta timp cât informațiile sunt bine filtrate. Este datoria noastră să răspundem noilor nevoi de educație și să le oferim șansa să construiască, să inoveze și să nu se piardă în consumul conținutului efemer de pe rețelele de socializare.

Specialiștii în automatizare, în securitate cibernetică și cei pasionați de dezvoltarea noilor tehnologii sunt cei care vor fi la mare căutare. Un pachet de abilități complementare, precum adaptabilitate, rapiditate în rezolvarea problemelor și deschidere către tot ce e nou, va aduce un mare avantaj celor care își vor căuta de muncă în viitorul apropiat”, spune Alin Chiriac, fondator al Asociației Adfaber, care ajută școlile din România să adopte tehnologia și al clubului de tehnologie pentru copii Code School Clubs, care transformă un
cursant din începător în programator.

Unele dintre cele mai rapide creșteri până în 2030 vor fi în domenii care au în componență tehnologia. Cei născuți după 2010 trebuie să fie pregătiți să se adapteze și să-și dezvolte abilitățile în tehnologie și, în același timp, capacitatea de a rezolva probleme, iar părinții lor trebuie să le ofere posibilitatea de a urma cursuri de programare pentru copii. Chiar dacă nu vor profesa ca programatori, va fi esențial pentru ei să înțeleagă cum funcționează tehnologia din jurul lor și în ce măsură ar putea să le “fure” locul de muncă inteligența artificială.