Sam Dogen, un bărbat care a lucrat în domeniul investițiilor bancare timp de 13 ani, povestește pentru CNBC care au fost lecțiile surprinzătoare pe care le-a învățat când a încercat să se pensioneze anticipat: “În iunie 2012, la 34 de ani și după 13 ani de muncă în banking de investiții, mi-am dorit să ies. Așa că am decis să negociez și să mă pensionez anticipat, trăind din veniturile pasive din proprietățile mele de închiriere , dividendele pe acțiuni și vânzările de cărți electronice”, povestește bărbatul.

La un an mai târziu de la pensionare, Sam Dogen spune că a început să piardă sensul vieții: “Mi-am dat seama că viața de călătorie și timpul liber pe care credeam că le vreau nu erau pentru mine. M-am trezit plictisit și am simțit o pierdere a identității. Deși au trecut mai bine de 10 ani de când am încetat să lucrez cu normă întreagă, nu aș spune că sunt pensionar. În schimb, mă simt ca un „pensionar fals”, pentru că am ajuns să am bătăi de cap pentru a-mi ocupa timpul.”

Dogen prezintă lecțiile surprinzătoare pe care le-a învățat după 10 ani în care s-a simțit „fals pensionar”:
1.) Nu e nicio rușine să fii „fals pensionar”:
Una dintre cele mai mari respingeri pe care Dogen spune că le primește de la cititorii săi este: „Încă faci un fel de muncă și primești bani în schimb, așa că nu ești de fapt pensionat. ”

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Bărbatul spune că acesta este un punct corect, motiv pentru care mai mulți oameni ar trebui să îmbrățișeze termenul „pensie falsă”. “Mulți dintre noi, pensionarii anticipați, scriem postări pe blog, înregistrăm videoclipuri, creăm cursuri electronice, scriem cărți sau vindem artă . Încă îmi conduc blogul Financial Samurai și tocmai mi-am petrecut doi ani lucrând la cartea mea de finanțe personale”, relatează bărbatul.
2.) Nevoile financiare vor evolua și probabil vor crește în timp:
“Venitul meu pasiv era de 80.000 dolari pe an. În 2015, soția mea s-a pensionat anticipat și ea. Am calculat că ar trebui să generăm 160.000 dolari în venit pasiv anual pentru a acoperi pierderea venitului ei. Fiul nostru s-a născut în 2017, iar fiica noastră în 2019, așa că nevoile noastre financiare au continuat să crească. Plata de 2.200 dolari pe lună în prime de îngrijire medicală nesubvenționată, plus 5.000 dolari pe lună pentru preșcolar, se adună.”, povestește pensionarul.

“În condițiile în care inflația se află la maximele din ultimii 40 de ani , trebuie să generăm din nou mai multe venituri. Pentru a ține pasul, am achiziționat mai multe proprietăți închiriate și am investit.”, a precizat el.

3.) Este posibil să simți în continuare atracția muncii tradiționale:
Dogen spune că din 2012 încă se luptă cu dorința de a reveni la munca cu normă întreagă, dorință care a apărut la mai puțin de șase luni după ce a părăsit locul de muncă: “Mi-a fost dor de camaraderia de a lucra în echipă pentru o cerință anume”

4.) Îți poți spune părerea mai liber:
Dacă la locul de muncă e nevoie să te abții de la comentarii pentru a nu îți pune în pericol creșterea salarială, promovarea sau reputația în fața unui potențial angajator, unul dintre cele mai mari beneficii de a fi independent financiar și de a nu fi nevoit să urmezi regulile companie, după experiența lui Dogen, este acela de a te putea exprima liber.

5.) Moștenirea va deveni mai importantă:
“Pensionarea anticipată mi-a lăsat mai mult timp să fiu singur cu gândurile mele. Când nu am mai fost limitat la o săptămână de lucru de 40 de ore, am putut să reflectez la ceea ce conta cu adevărat pentru mine și la ce moștenire aș vrea să las în urmă.”, a povestit pensionarul.

Sam Dogen spune că dorește să împărtășească sfaturi financiare care pot ajuta alți oameni să-și atingă obiectivele de viață.