• Fostul preşedinte american Donald Trump, înscris în cursa electorală din 2024, a fost inculpat, marţi seară, în investigaţia privind presupuse acţiuni de blocare a validării rezultatelor scrutinului prezidenţial desfăşurat în anul 2020.
  • Donald Trump este convocat la o instanţă judiciară federală din Washington D.C. pe 3 august, urmând să îi fie prezentate formal acuzaţiile.
  • Trump a declarat, acum câteva zile, că nu intenţionează să se retragă din cursa electorală prezidenţială nici măcar dacă va fi condamnat în diversele procese penale care îl vizează.

Fostul preşedinte american Donald Trump, înscris în cursa electorală din 2024, a fost inculpat, marţi seară, în investigaţia privind presupuse acţiuni de blocare a validării rezultatelor scrutinului prezidenţial desfăşurat în anul 2020, scrie Axios.

Donald Trump este acuzat de conspiraţie pentru comiterea de fraude împotriva instituţiilor guvernamentale din Statele Unite şi exercitare de presiuni asupra martorilor, potrivit agenţiei The Associated Press.

Procurorul general din SUA, Merrick Garland, i-a încredinţat anul trecut procurorului special Jack Smith investigaţia privind presupuse acţiuni ale lui Donald Trump şi ale colaboratorilor acestuia de a obstrucţiona transferul constituţional de putere după scrutinul prezidenţial din 2020, câştigat de Joseph Biden. Ancheta vizează presupuse acţiuni de blocare a procedurilor de validare a rezultatului scrutinului prezidenţial în Colegiul Electoral Federal şi în Congresul SUA, inclusiv prin violenţele produse pe 6 ianuarie 2021 la Capitoliu.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Decizia inculpării lui Donald Trump

“Astăzi, s-a luat decizia inculpării lui Donald J. Trump pentru conspiraţie în scopul fraudării Statelor Unite. (…) Atacul asupra Capitoliului lansat pe 6 ianuarie 2021 a fost o agresiune fără precedent contra sediului democraţiei americane. Această acţiune a fost alimentată prin minciuni din partea inculpatului, care au avut scopul perturbării unei funcţii fundamentale a sistemului guvernamental din Statele Unite. Vom încerca să efectuăm un proces rapid. Inculpatul trebuie considerat nevinovat până în momentul în care i s-ar demonstra vinovăţia”, a declarat procurorul special Jack Smith, conform BBC News.

Trump nu se retrage din cursa electorală

Donald Trump este convocat la o instanţă judiciară federală din Washington D.C. pe 3 august, urmând să îi fie prezentate formal acuzaţiile, potrivit site-ului Axios.com.

Donald Trump a declarat, acum câteva zile, că nu intenţionează să se retragă din cursa electorală prezidenţială nici măcar dacă va fi condamnat în diversele procese penale care îl vizează.