Al doilea an pandemic a fost mai greu decât primul, atât din punct de vedere personal şi emoţional, cât şi profesional, pentru mulţi dintre angajaţii români care au participat la un sondaj realizat pe platforma de recrutare BestJobs.
Advertisment
Nevoiţi să lucreze de acasă o perioadă lungă de timp, aproape jumătate (47%) dintre românii care au participat la sondaj nu au reuşit să echilibreze viaţa personală cu volumul de muncă şi cred că au suferit sau suferă de burnout, spre deosebire de anul trecut, când procentul angajaţilor care au admis că au trecut prin boala epuizării profesionale a fost sub 30%.
„Programul haotic şi cerinţele tot mai mari din partea angajatorilor i-au făcut pe 47% dintre angajaţi să creadă că au suferit sau resimt chiar în prezent simptomele sindromului burnout, acuzând o senzaţie puternică de epuizare, cinism / ostilitate sau sentimente negative asociate muncii şi o eficienţă profesională redusă. Pentru a-şi păstra o stare mentală bună şi a scăpa de burnout, 22% dintre respondenţii la sondajul BestJobs spun că e nevoie de negocierea volumului de muncă, 21% cred că mai multe activităţi, precum sport, yoga, meditaţie, citit etc., i-ar ajuta să îşi păstreze starea de bine şi să nu se lase cuprinşi de îngrijorare. Pentru alţi aproape 16% soluţia constă în delimitarea clară între viaţa profesională şi cea personală şi mai mult timp liber sau concediu”, se arată într-un comunicat al BestJobs.
Titlurile zilei
Volumul mare de muncă (23,4%), epuizarea psihică (22,7%), pandemia şi starea de anxietate pe care o provoacă (19,7%) reprezintă principalii trei factori de stres invocaţi de angajaţii care au răspuns sondajului BestJobs, care au condus şi la accelerarea căutărilor pentru un job nou, cu precădere în rândul specialiştilor cu o experienţă între 2 şi 5 ani.
Mai bine de 45% dintre intervievaţi au perceput sarcinile de serviciu extrem de stresante şi dificile în toată această perioadă, în timp ce pentru 18% activitatea s-a desfăşurat normal, fără să se fi simţit presaţi sau stresaţi acum mai mult decât în condiţii obişnuite de lucru.
Conform comunicatului, anxietatea şi stresul în raport cu pandemia, cu starea lor de sănătate şi a celor dragi sau cu situaţia incertă de la locul de muncă determină tot mai multe companii să caute soluţii de susţinere a angajaţilor şi să ofere servicii de life & business coaching, consiliere sau psihoterapie, ca beneficiu extrasalarial.
În ultimul an, 14,4% dintre angajaţii care au răspuns la sondajul BestJobs au cerut ajutorul unui specialist pentru a-şi menţine sănătatea psihică. Alţi 24,2% intenţionează să apeleze şi ei la terapie de specialitate sau la coaching profesional în perioada următoare, pentru a fi ajutaţi să gestioneze mai bine stresul, să-şi definească traseul de carieră şi să ia decizii mai bune pentru ei.
„De altfel, cuvintele care descriu anul 2021 pentru cei mai mulţi dintre angajaţii români sunt adaptare (41%), oboseală extremă (38,6%), dezbateri despre vaccinare (37%), speranţă (35,6%), restricţii (34%) şi depresie (21,2%)”, susţin realizatorii sondajului făcut în perioada 1-18 noiembrie, pe un eşantion de 958 de utilizatori de internet.