Proiectul pentru recunoaşterea vechimii în muncă şi, după caz, a vechimii de specialitate pentru persoanele fizice autorizate (PFA) a primit marţi raport favorabil şi din partea Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor.

„Mă bucur că proiectul iniţiat de mine, împreună cu colegi din USR, are susţinere şi în Camera Deputaţilor. După ce a primit votul de adoptare în Senat, văd că aceeaşi direcţie este urmată de colegii parlamentari din Camera Deputaţilor. Practic, prin adoptarea acestui proiect, reparăm o inechitate privind activitatea PFA, iar în România sunt peste 400.000 de persoane fizice autorizate care contribuie legal cu taxe către bugetul de stat”, declară deputatul USR Beniamin Todosiu.

Senatorul Andrei Postică, co-iniţiator, arată că în prezent activitatea economică a persoanelir fizioce autorizate nu este considerată vechime în muncă şi în specialitatea desfăşurată.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

„Acest proiect este pentru a veni în sprijinul cetăţenilor, al plătitorilor de taxe şi impozite, indiferent de forma în care aleg să-şi desfăşoare activitatea. Atât timp cât plătesc taxe, la fel ca restul populaţiei, şi PFA-urile ar trebui să aibă dreptul la vechime în muncă”, precizează Postică.

Proiectulcompletează OUG nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, în sensul recunoaşterii ca vechime în muncă şi, după caz, vechime în specialitate a activităţii prestate ca PFA, cu achitarea contribuţiilor, taxelor şi impozitelor prevăzute de lege.

Propunerea legislativăurmează să primească raport şi din partea Comisiei pentru politică economică şi de votul plenului Camerei Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională.