• Young Entrepreneur Generation (YenG) este primul program de educație antreprenorială pentru liceeni.
  • Programul se desfășoară pe parcursul a 9 luni și este susținut de echipa KEN Academy.
  • Programul inițiat de Oliver Lepădatu este inspirat de experiențele sale la univertitățile Columbi și Babson.

Oliver Lepădatu, elev în clasa a XI-a și fost participant KEN Academy, lansează Young Entrepreneur Generation (YEnG), primul program de educație antreprenorială destinat liceenilor interesați să învețe cum să își lanseze propriul start-up.

Programul este gratuit și își propune să dezvolte abilități esențiale precum inovația, leadership-ul și gândirea antreprenorială. În plus, programul oferă acces la mentorat și oportunități de networking.

Cum se desfășoară YEnG?

Sesiunile sunt interactive, fizice și săptămânale, pentru a încuraja interacțiunea și networking-ul între elevi. Cursurile sunt susținute de echipa KEN Academy, antreprenori cu experiență și specialiști din diverse domenii.  

Titlurile zilei

ROMÂNIA INTRĂ-N SCHENGEN TERESTRU
DOMINANȚA BITCOIN SCADE, DAR PIAȚA CRIPTO CREȘTE
INVESTIȚIA E BANUL ÎNVĂȚĂTURII
ÎN CE POȚI INVESTI ÎN 2025?
ALEGERILE SCHIMBĂ OBICEIURILE DE CONSUM
ROMÂNUL SE INTERESEAZĂ DE INVESTIȚII

Când are loc programul?

YEnG se desfășoară pe parcursul a 9 luni (noiembrie 2024 – iunie 2025) și include două module a câte 12 sesiuni fiecare. Participanții învață fundamentele necesare pentru lansarea unui start-up și competențe utile în viața de zi cu zi.

Modulul unu se termină în luna ianuarie, iar modulul doi începe pe 15 martie.

Ce spune Oliver Lepădatu?

Pasiunea lui Oliver pentru antreprenoriat începe încă din clasele primare, când participă la KEN Academy. Ulterior, participă la bootcamp-uri la Columbia University și Babson University, experiențe care l-au inspirat să creeze YEnG și să ajute alți liceeni să își dezvolte competențele antreprenoriale.

“Misiunea noastră la YEnG este să îi încurajăm pe tineri să își transforme ideile în realitate. Elevii de azi sunt liderii de mâine și suntem încântați să vedem un asemenea entuziasm din partea primei noastre grupe de 70 de elevi. Acesta este doar începutul unei frumoase călătorii antreprenoriale, la finalul căreia sperăm să avem cât mai mulți tineri antreprenori care să-și transforme visul în realitate, acela de a-și lansa și a-și dezvolta propriul start-up”, spune el.

Cu ce se ocupă KEN Academy?

KEN Academy este primul program complex de educație financiară și antreprenorială din România, destinat copiilor între 7 și 13 ani. Acest program se bazează pe metoda „learning by doing” și oferă participanților o înțelegere practică a afacerilor și competențe esențiale.