Cunoscuta artistă Lady Gaga a vândut de-a lungul timpului peste 11 milioane de albume și a construit o avere considerabilă prin prisma carierei. Cu toate acestea, Stefani Germanotta, pe numele ei real, nu a fost întotdeauna bogată, relatează CNBC.

Gaga a câștigat trei premii Grammy în 2019, două pentru melodia „Shallow” și unul pentru „Joanne”, piesele din drama muzicală „A Star Is Born”. Tot în 2019, a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun cântec original și a fost nominalizată la premiul Oscar pentru cea mai bună actriță. Lady Gaga a povestit pentru Financial Times cum a reușit să acumuleze totuși datorii de 3 milioane de dolari, în ciuda carierei de succes.

„Am dat faliment după prima extindere a turneului The Monster Ball”, a spus ea pentru Financial Times , referindu-se la cel de-al doilea turneu mondial de concerte, care a durat din 2009 până în 2011. „Și a fost amuzant pentru că nu știam! Mi-am sunat cunoscuții și i-am întrebat: „De ce toată lumea spune că nu am bani? Este ridicol, am cinci single-uri numărul 1.′ Și ei au spus: „Ei bine, aveți datorii de 3 milioane de dolari.”, a relatat artista.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Gaga a reușit din fericire să se stabilizeze cu ajutorul „calității și popularității” muncii sale, a raportat FT. În prezent, averea artistei este stabilă, dar, upă cum a declarat pentru FT, nu a urmat această carieră pentru bani: „este sincer adevărat că banii nu înseamnă nimic pentru mine”, a spus cântăreața.

„Singurele lucruri mari pe care le-am achiziționat sunt supapa cardiacă a tatălui meu și un Rolls-Royce pentru părinții mei, pentru aniversarea lor. … În afară de asta, am investit totul în spectacole”