Satya Nadella, CEO-ul Microsoft, nu s-a aşteptat niciodată să conducă una dintre cele mai mari şi mai puternice companii de tehnologie din lume – era doar bucuros să lucreze acolo.
Advertisment
Nadella s-a alăturat Microsoft ca tânăr inginer în 1992 şi, începând să urce scările ierarhie corporatiste pas cu pas, care l-au adus după 22 de ani în poziţia de şef al uneia dintre cele mai importante companii din tehnologie, scrie CNBC, citat de Business Magazin.
„Îmi amintesc clar că am intrat în clădirea Microsoft gândindu-mă că este cel mai fantastic job de pe pământ şi că n-as avea nevoie de nimic altceva”, a declarat CEO-ul într-un interviu.
Titlurile zilei
În loc să se gândească la ce vrea să facă în viitor, Nadella spune că s-a concentrat pe a excela în rolul pe care îl avea la acel moment. Una dintre cele mai importante lecţii pe care le-a învăţat în deceniile petrecute la Microsoft – şi “cel mai bun sfat de carieră” al său – sună aşa:
„Nu poţi să te dezvolţi dacă nu crezi că evoluţia ta vine datorită a ceea ce faci”.
În loc să vedeţi actualul loc de muncă ca pe un obstacol în calea atingerii obiectivelor profesionale, Nadella recomandă să îl priviţi ca pe o oportunitate de a vă demonstra entuziasmul şi angajamentul faţă de muncă, precum şi dorinţa de a învăţa.
„Nu a existat niciun moment în care să mă gândesc că slujba pe care o aveam era doar un episod temporar din carieră. Am simţit mereu că ceea ce făceam acolo era cu adevărat important”, a mai declarat CEO-ul.
Cariera lui Nadella este un prim exemplu al modului în care această atitudine vă poate pune pe calea cea mai rapidă către o promovare sau o mărire de salariu mai devreme decât o poate face orice plan de carieră pe cinci ani.
De-a lungul mandatului său la Microsoft, Nadella a trebuit să se adapteze în mod constant în funcţie de echipele cu care lucra şi de diviziile pe care le conducea, ţinând în acelaşi timp pasul cu tehnologiile care evoluau cu viteze uimitoare. El a condus dezvoltarea unora dintre produsele complexe ale Microsoft, printre care Bing şi Xbox Live.
“Nu aştepta următorul loc de muncă pentru a face treaba aşa cum trebuie. Trebuie să dai totul cu prima ocazie”, a mai spus şeful Microsoft.
Dacă vă simţiţi blocat la locul de muncă sau dacă vă luptaţi să găsiţi un sens în munca dumneavoastră, Nadella are sfaturi şi pentru asta.
Pe când avea 30 de ani, o conversaţie cu Doug Burgum, actualul guvernator al statului Dakota de Nord, l-a făcut să se gândească la scopul său la Microsoft.
Burgum a subliniat importanţa de a ne gândi la un sens mai profund al muncii, unul care să fie mai mult decât tranzacţional, având în vedere că petrecem atât de mult timp la locurile noastre de muncă.
Aceasta l-a determinat pe Nadella să se întrebe: “De ce mă aflu la Microsoft? Ce anume îmi dă energie la Microsoft, zi de zi?”
Motivaţia a venit, a spus el, din „curiozitate, dragostea pentru idei noi şi capacitatea de a le transforma în realitate, producând un impact pozitiv asupra lumii”.