- La Zodiac Burger, mănânci cum vor astrele, în funcție de zodie.
- King of the jungle are burgerul dramatic, iar fecioarele mănâncă Saint Burger.
- Gemenii mănâncă Bipolar Burger, vărsătorii Utopia Burger, iar berbecii au Nervi Burger.
Ce mănânci azi? Ce vor astrele. La Zodiac Burger mănânci în funcție de data nașterii. Ca și cum Neti Sandu este bucătar. Dacă ești leu, nu mănânci pateu. Ai burgerul dramatic. Drama queen pentru king of the jungle. Ești fecioară, te mănâncă sfinții, cu Saint Burger.
Advertisment
La gemeni, nu e clar. Așa că ai burger Bipolar. Dacă ești berbec, știm cu toții că ești căpos. Și pentru asta mănânci Nervi Burger. Cred că e bun și dacă te supără partenerul. Nici balanța nu-i decisă. La fel ca burgerul. Indecis burger e pentru tine. Nu se putea fără un PREA. Dar nu e fericit. Burgerul Preaserios e predestinat celor din capricorn.
Ești lazy, ești taur. Lene burger e al tău. Lasă tânjalea, termină tot de mâncat. Plângi după masă? Ești rac, cu Lacrimi Burger. Înțelegi vărsătorii? Poate într-un univers utopic. De asta au Utopia Burger. Ești pește? Evident, la zodie mă refer. Puțin haos în viața ta, dar cu DAR. Mănânci Burger Haos dar divin. Pentru săgetători, puțină aventură cu Aventura Burger. Scorpionii, prădători, au Killer Burger.
Titlurile zilei
Iar dacă nu crezi în zodiac, să nu crezi că rămâi fără opțiuni. E doar una. Anti Zodiac. E sketchy, desigur. Este la preț dublu față de celelalte.