- Bitcoin este la 4,7% grad de adopție, la nivel mondial.
- Numărul de utilizatori ai Bitcoin este de 426 de milioane, în lume.
- Bitcoin are un avans de 5% în ultimele 24 de ore și trece de 66.000$, potrivit Coinmarketcap.
Gradul de adopție a Bitcoin este la 4,7%, similar cu cel al Internetului anului 1.999. „Sunteți încă la început”, spune analistul Willy Woo. Cel mai puternic activ digital are în prezent același număr de utilizatori cu Internetul la început de drum. 426 de milioane de cetățeni din întreaga lume dețin Bitcoin în prezent. Numărul va ajunge la 500 de milioane până în octombrie. Și se va apropia de 1 miliard până la final de 2025, potrivit proiecțiilor realizate pe baza datelor Cambridge și Crypto.com.
Loc de creștere este. Curba de adopție a Bitcoin pare similară cu cea a Internetului. Asta dă optimism susținătorilor activului digital. La final de aprilie, erau 5,44 mld. de utilizatori de Internet în întreaga lume. Sau 67% din populația mondială, potrivit Statista.
Câștigă Bitcoin în fața Internetului?
Unii susțin că Bitcoin este chiar mai rapid în adopție. „Și este abia la început”, scrie pe X analistul cripto Vivek. În primii 10 ani de la apariția criptoactivului, numărul de utilizatori ajungea la 35 milioane, mai mult decât dublu decât avea Internetul în primul deceniu.
„Sunteți încă la început… asta arată cele mai bune date disponibile”, le transmite analistul Willy Woo deținătorilor de cripto.
Deși cripto este tot un protocol destinat conectivității, are un scop diferit față de Internet. Unul schimbă valoare, altul informație. Dar comparațiile între cele două îi captivează pe analiștii din piață.
Dacă Bitcoin ar urma aceeași traiectorie de adopție, ar putea ajunge la 5 miliarde de useri până în 2047.
După aproape doi ani de bearmarket, Bitcoin revine în atenția investitorilor. Dar și celor noi în piața cripto. La jumătatea lunii martie trecea de 73.000$/unitate și marca un nou ATH. Mulți se temeau că au ratat ocazia de a profita de un bullrun puternic. Alții se băteau cu pumnii în piept că au pariat corect.
Între timp, Bitcoin trecea printr-un halving care îi calma puțin ascensiunea. Acum e la pragul de 66.000$. Deși caracterizat în continuare de volatilitate, se dovedește a un activ destul de versatil și rezilient. Câștigă și încrederea marilor fonduri de investiții, care lansau nu demult ETF-urile spot pe Bitcoin. Și UE caută soluții similare. Hong Kong a acționat deja.
Ce se va întâmpla cu adopția, dacă prețul se stabilizează și dispare mirajul de îmbogățire rapidă? Rămâne de văzut.