• PSD cere mai mulți bani pentru români
  • Social-democrații solicită majorarea salariului minim brut pe economie cu 200 de lei, la 2.500 lei

Urmare a scăderii puterii de cumpărare a românilor este absolut necesară creşterea imediată a salariului minim brut general pe economie de la valoarea de 2.300 la 2.500 lei, transmit social-democraţii.

„În contextul scăderii abrupte a puterii de cumpărare a populaţiei urmare a exploziei preţurilor la toate produsele şi serviciile, dar în special la utilităţi, este absolut necesară creşterea imediată a salariului minim brut pe economie cu un procent de 8,7%, concomitent cu ridicarea plafoanelor privind deducerile personale de care pot beneficia angajaţii care au persoane în întreţinere”, potrivit unui comunicat al PSD.

Concret, social-democraţii cer creşterea salariului minim brut pe economie de la 2.300 la 2.500 lei.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

„Partidul Social Democrat susţine creşterea imediată a salariului minim brut general pe economie de la valoarea de 2.300 la 2.500 lei, concomitent cu ridicarea plafoanelor de deduceri personale, aşa cum am prezentat în proiectul de lege privind stimularea natalităţii şi sprijinirea familiilor cu copii. Astfel, după iniţierea Comisiei de anchetă privind creşterile exorbitante de preţuri la energie şi gaze, Partidul Social Democrat va iniţia un proiect de lege privind susţinerea IMM-urilor pentru compensarea pierderilor de venit generate de creşterea preţurilor la utilităţi astfel încât sumele rezultate din valorificarea ofertei să poată fi redistribuite echitabil şi către salariaţi, iar creşterea salariului minim să nu reprezinte o presiune suplimentară pe costurile companiilor”, se menţionează în comunicat.