- O miliardară austriacă protestează la Davos și cere taxarea bogaților.
- Marlene Engelhorn este descendenta fondatorului gigantului BASF, Friedrich Engelhorn și activistă pentru drepturile sociale.
- Marlene vrea să doneze averea moștenită, de 25 mil. €, pentru 50 de străini aleși la întâmplare.
Marlene Engelhorn (31 de ani), moștenitoare austriacă și fondatoare a asociației Taxmenow, e de partea cealaltă a miliardelor. Protestează la Davos și cere taxarea superbogaților. În timp ce alții plătesc bani grei pentru un loc la Forumul Economic Mondial, care se încheie vineri, 19 ianuarie.
Nu e singură, se alătură unei mici comunități de activiști bogați care vor să elimine inechitățile sociale, potrivit Yahoo Finance.
Vrea să scape din „mlaștina bogăției dinastice”
„Am moştenit o avere și prin ea, putere, fără să fac nimic pentru ele. Și statul nu vrea nici măcar să mă taxeze”, spune Marlene, cu referire la taxa pe moștenire, care nu mai există în Austria din 2008.
Recent, a decis să împartă averea moștenită, cei 25 mil. €, unor străini. Acceptă 10.000 de cereri. 50 dintre cei înscriși vor fi selectați de un comitet al institutului Foresight, în funcție de soluțiile pe care le găsesc pentru dezvoltarea societății.
De unde ideea? Vrea să scape din „mlaștina bogăției dinastice”, așa cum o numește ea. Și să își găsească un job normal.
O lume a inechităților
Discrepanțele sociale sunt mai pronunțate în Austria, față de restul Europei, spune Emanuel List, economist, pentru AFP.
Potrivit estimărilor Băncii Centrale Europene, cei din top 5% cei mai bogați austrieci dețin 54% din averile austriece. Pătura de jos a sociețătii deține 4% din totalul averilor din Austria.
La nivel global, cei 2.150 de miliardari ai lumii sunt cu 3.300 de mld. $ mai bogați decât acum trei ani, potrivit unui studiu Oxfam.
Nivelul inegalităților este „obscen”, spune organizația caritabilă.