În luna martie, preţurile de consum au crescut cu 3,1% comparativ cu luna martie 2020. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 2,5%, anunţă Institutul Naţional de Statistică.

Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (aprilie 2020– martie 2021) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2019 – martie 2020 ), calculată pe baza IPC, este 2,6%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 2,1%.

Preţurile mărfurilor alimentare au crescut faţă de martie 2020 cu 1,59%, cele ale mărfurilor nealimentare cu 4,37% iar preţurile serviciilor au crescut cu 0,69%.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

În comparaţie cu martie 2020, creşteri mai mari de preţuri s-au înregistrat la produsele de morărit şi panificaţie, cu 4,76%, la pâine cu 5,03%, la fasole cu 12,53%, la ulei comestibil cu 10%, la energie electrică cu 16,97%, la produse de igienă şi cosmetice cu 5,98%.

Scăderi de preţuri s-au înregistrat la trasportul aerian, la gaze şi energie termică, la cartofi, la fructe şi conserve din fructe, precum şi la citrice.