Cum se pregătesc milenialii pentru viitor? Aproape jumătate dintre cei născuți după 1990 nu plănuiesc să economisească, arată un studiu al companiei Fidelity Investment făcut pe 2.622 de respondenți din Statele Unite.

45% dintre investitorii cu vâste între 18 și 35 de ani așteaptă ca situația economică la nivel global să revină la normal. 7 din 10 mileniali cred că inflația le dă peste cap planurile de pensionare, iar 30% dintre ei nu știu ce investiții le-ar putea proteja banii de efectele inflației.

Ce îi lipsește acestei generații? Educația sau stabilitatea economică? Am discutat subiectul cu Ducu Ninu, trainer la Profit Point.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

“Din păcate nu cred că avem planurile bine definite pentru că am văzut că sunt comportamente pe care noi încă nu am reușit să le schimbăm. Comportamente cum ar fi, în momentul în care se scumpește benzina, fugim la benzinărie, când putem pur și simplu să căutăm investiții pentru a genera profit din astfel de știri. Comportamente precum a da vina pe altcineva pentru că noi nu suntem pregătiți să facem aceste investiții. Guvernul nu ne învață, școala etc.

Și cred că noi nu știm, în momentul acesta, că inflația este peste randamentul pe care îl putem scoate din imobiliare. Și preferăm să mergem să investim în imobiliare, să avem un randament la jumătatea inflației, dar să fim oarecum mulțumiți că am făcut o investiție.

Nu știm să ne creăm portofolii. În loc să studiem și să încercăm să învățăm piețele financiare și să putem să ne creăm aceste portofolii, preferăm să luăm sfaturi de la prieteni sau familie, oameni care sunt în anturajul nostru și care ne țin în zona noastră de confort. Și, din păcate, încă nu avem capacitatea de a înțelege că putem și noi să facem investiții plecând de la vârsta de 18 ani.”, a declarat Ducu Ninu, trainer la Profit Point.