Cele mai mari 5 bănci după active din România au operat în luna iulie noi majorări ale dobânzilor la depozitele populaţiei în lei, ajungând la 7% pe scadenţe mai mari de 12 luni, însă în unele cazuri aceste oferte sunt de fapt promoţii care au termen de valabilitate limitat.

Pe scadenţa de 1 lună, Banca Transilvania oferă o dobândă la depozitele la termen pentru populaţie de 4,75%, în timp ce alte bănci care nu se află în top 5 sau top 10 cele mai mari de pe piaţa locală, precum TBI Bank, oferă o dobândă şi de 6% la scadenţa de 1 lună.

Pentru depozitele retail în lei cu scadenţa de 3 luni, Banca Transilvania porneşte la drum cu o dobândă de 5%, la fel ca BRD, ING Bank de 3,5% ( dar în acelaşi timp are un produs promoţional pe 4 luni cu dobândă 6%), iar Raiffeisen Bank se duce la 5,5%.

Titlurile zilei

ROXANA CHIRIȚOIU MERGE LA DAVOS
CE SE ALEGE DE ENERGIE?
BM REDUCE PROGNOZA PENTRU ROMÂNIA
LOEWE ADUCE CRAFTED WORLD LA TOKYO
NOBU BEACH INN AJUNGE ÎN BARBUDA
BNR PERSEVEREAZĂ ÎN PRUDENȚĂ

În ceea ce priveşte scadenţa la 6 luni, Banca Transilvania oferă la depozitele în lei ale românilor o dobândă de 5,5%, ca şi BRD, în timp ce ING Bank bonifică 4%.

Pentru scadenţa pe 12 luni, Banca Transilvania se duce cu dobânda la 6%, la fel ca BRD, BCR oferă 5,8%, din care 1,3% este bonus care implică anumite condiţii pentru clienţii care vor să constituie depozite, dobânda standard fiind de 4,5%, ING Bank se duce la 6%, iar Raiffeisen Bank puţin peste, adică 6,5%.

Deşi principalele cinci bănci din România după active se duc cu dobânzile până la 7% pe scadenţe mai mari de 12 luni, alte bănci, precum TBI Bank, au oferte la dobânzile depozitelor pentru populaţie care încep de la 6% pentru cea mai mică scadenţă, respectiv 1 lună, ajungând la 7% pentru 6 luni, 9% pentru 12 luni şi 10% pentru 60 de luni.

În luna martie 2022, băncile ajungeau cu dobânzile pentru depozitele la termen cu scadenţă la 1 an între 0,8% şi 4%, în condiţiile în care inflaţia se afla deja la un nivel de 8,4% în luna ianuarie 2022, iar perspectivele încă de atunci erau de două cifre privind inflaţia.