- Statul oferă 50.000 € în 3 ani pentru sere și solarii.
- Fermierii primesc 1.500 € la fiecare 1.000 mp cultivați.
- Programul acoperă 9 tipuri de legume eligibile.
- Pentru 2025, Guvernul alocă 342 mil. lei.
- Schema impune producții minime; de exemplu 3.000 kg de tomate.
- Poți depune cererea până în 30 mai.
- Oficiali verifică terenurile până în 30 septembrie.
- Fermierii livrează recolta și aduc dovada până în 24 octombrie.
- Ajutorul scade dacă respecți condițiile.
- Ministerul Agriculturii controlează și plătește prin DAJ.
Cât costă o legumă românească? Din 2025, Guvernul spune: „până la 50.000 de euro”. Schema de ajutor de minimis pentru sere și solarii aduce o gură de oxigen pentru micii producători. Cu o finanțare de 1.500 euro la fiecare mie de metri pătrați cultivați, fermierii pot primi până la 50.000 euro în trei ani. Bani care vin cu reguli stricte, dar și cu oportunități. Bugetul total pentru 2025 este de 342,4 milioane lei. În spatele cifrelor, miza e alta. Mai puține importuri, mai multă producție locală și o agricultură competitivă. Pot fermierii mici să respecte cele 20 de condiții impuse? Și cât din acești bani ajung, de fapt, în teren?
Advertisment
Ce spune Florian Ciolacu, director executiv, Clubul Fermierilor Români, pentru Aleph Business?
Este realist noul program pentru un fermier român? Am văzut că se impune o producție minimă. Cum e afectată recolta ca se să atingă 3.000 kg de tomate, de exemplu?
„Programul pe care îl menționați este un ajutor de minimis din bugetul național, care continuă un program similar care s-a desfășurat anterior, sau se desfășoară în prezent până la intrarea în vigoare a acestui program, care acoperă perioada 2025-2027. Scopul, încă de la început, a fost de a crea în România capacitatea de a produce legume în spații protejate, adică în sere și sodalii, astfel încât să asigurăm piața interna cu produse românești de calitate și sunt puse standarde de calitate și reguli fitosanitare și într-o măsură acoperitoare.
Într-adevăr, suma inițială a fost de 3.000 de euro la lansarea programului pe 1.000 m2 în spații protejate, cu mai multe categorii de condiții, unele de cantitate produsă pentru a alimenta piața, unele de ordin fitosanitar, respectarea unor cerințe privind substanțele utilizate, rezidurile în legume. Acum ajutorul ăsta care e propus de guvern de 1.500 de euro pe 1.000 m2 e un ajutor important, el încurajează fermierii mai ales din zonele legumicole, din așa numitele bazine legumicole pe care România le are și pe care le cunoaștem, alimentează piața”, spune el.
Titlurile zilei
„Din păcate, România are o sezonalitate semnificativă, România nu poate să fie în competiție într-o piață comună europeană cu țări precum Spania sau Italia, sau cu vecinul nostru Turcia, care beneficiează de o primă specială și care au posibilitatea la costuri mult mai mici să producă mult mai mult și cu o calitate controlată. Asta e o temă care trebuie văzută ca importantă în acordarea acestui ajutor de stat, numit ajutor de minimism, chiar cu condițiile suplimentare, să zic așa, de sustenabilitate, pentru a găsi nișa pe care să fie disponibile aceste produse legume, produse de spații protejate, să fie disponibile pieței.
Adică e clar că menținerea deficitului în balanța comercială pentru legume și vedem că el s-a adâncit, nu s-a mișorat pe parcursul funcționării acestui program de ajutor de minimism, înseamnă că acest program trebuie să adreseze diferit modul în care sunt sprijiniți fermierii ca să producă legume, iar diferitul ăsta trebuie legat de cuvântul competitivitate, a competitivitatea trebuie legată de calitate și de respectarea standardelor fitosanitare și asigurarea sustenabilității.
Deci, avem un program, el este un ajutor de stat, vine din bugetul național, are importanță pentru că avem nevoie să producem și în România spații protejate, din păcate România nu este o țară similară a celor mediteraneene care să aibă tot timpul posibilitatea asta de a produce legume cu costuri mici, costurile pe parcursul iernii de încălzire sunt foarte mari și pentru asta trebuie găsită o cale diferită de a lega acest ajutor de minimis, de menținerea competitivității fermelor care beneficează de ajutor prin oferirea de produse de o calitate remarcabilă, o calitate foarte bună care să le facă atrăgătoare chiar în condițiile unor prețuri mai mari”, adaugă el.