- Cezar Gheorghe, consultant Clubul Fermierilor Români: Avem o pierdere totală de 29 milioane de tone în ultimele patru sezoane.
- Cezar Gheorghe: Avem o pierdere de circa 10 miliarde de euro.
- Gheorghe: Guvernul României a spus că va acorda subvenții, ajutoare de secetă.
- Prognoza de export a Uniunii este de 10,5 milioane de tone de grâu, spune Cezar Gheorghe.
- Gheorghe: România a exportat grâu în jurul valorii de 4,7-4,8 milioane de tone.
- Cezar Gheorghe: 12-14 euro pe tonă se pierd la grâu, cam 25-26 doar se pierd la semințe de floarea soarului.
Seceta se extinde în Estul Europei, iar asta se vede direct în coșul de cumpărături. Inflația alimentară în Ungaria ajunge la 9-10%, iar guvernul intervine cu măsuri de urgență și plafonează profiturile retailerilor. În Polonia, criza apei duce la pierderi uriașe în agricultură.
Advertisment
170.000 de fermieri cer despăgubiri pentru secetă în 2023, iar statul plătește peste 350 de milioane de euro, dar efectele nu se opresc aici. Producția de cereale suferă, iar creșterea prețurilor lovește și crescătorii de animale.
Marii investitori angajează meteorologi pentru a prezice următoarea criză și a face bani din schimbările climatice. Fermierii români, însă, nu au acest lux.
Titlurile zilei
Ce spune Cezar Gheroghe, consultant Clubul Fermierilor Români, pentru Aleph Business?
„România a suferit extrem de mult și avem patru sezoane consecutive, 2020, 2022, 2023 și 2024, în care, să spunem, producția, luată toată ca un coș, a României a scăzut extrem de mult. Dacă vreți un total în tone, avem o pierdere de 29 milioane de tone, care este echivalentă cu un an întreg de producție al României în condiții normale. Transformând totul în bani, pentru că la un final la aici ne raportăm, avem o pierdere incredibilă și nimeni nu vrea să spunem să asculte și să vadă de ce, cum și în ce fel se pot repara lucrurile acestea, de circa 10 miliarde de euro. Totalizând aici și prețurile medii la aceste culturi, precum și costurile input-urilor, adică ce au băgat oamenii aceia în pământ și n-au mai recuperat niciodată”, afirmă Cezar Gheorghe.
Cum resimt fermierii români efectele secetei de până acum?
„Fermiei români trec și ei printr-un val foarte mare, să zicem, de schimbare. Foarte multe ferme mici se închid pentru că odată nu au putut să țină pasul cu aceste vicisitudini ale vremii care le-au creat enorm de multe probleme, iar alte ferme, la rândul lor, ca să vorbim într-un limbaj mult mai aplecat și mai tehnic, nu și-au acordat planul de business conform cu ceea ce se întâmplă. Cu alte cuvinte s-au supraexpus din punct de vedere al cheltuielor în ceea ce privește tehnologia în fermă. Și vorbim aici de lucruri simple, combine, tractoare și alte sisteme, cum ar fi până și cele de depozitare. Guvernul României a spus că va da, că vor acorda subvenții, că vor da ajutoare desecetă, dar cu tot respectul, ele întârzie, ca de obicei”, răspunde el.
Creșterea prețurilor la cereale e o veste bună sau o capcană?
„Prețurile în acest moment sunt mai reduse față de anul precedent, cam cu 10 euro, chiar și 13 euro pe tonă, dar ăsta este un atribut pe care am dorit să-l acordăm doar în războiul tarifelor și implicit faptului că dolarul american a slăbit foarte mult față de moneda euro, deci implicit noi primim prețurile în euro la un nivel mult mai scăzut, cam 12-14 euro pe tonă se pierd la grâu, cam 25-26 doar se pierd la semințe de floarea soarului. Ce intervine aici în coșul nostru zilnic, da, într-adevăr, putem vedea scumpiri, intervin costurile operaționale, costurile cu inflația, costurile cu energia, costurile cu angajații, pentru tot anul de procesare și distribuție. Astea sunt, să zicem, lucruri care afectează în mod negativ”, spune Cezar Gheorghe.
Ce culturi sunt cele mai afectate?
„România, în acest moment, pentru ceea ce vine peste noi, să știți că este poziționată foarte bine, din punct de vedere al culturilor, a stadiului de vegetație, al nivelului de suprafață, însămânțat, pentru că fermierii români au învățat pe pielea lor, din păcate, ceea ce s-a întâmplat, din cauza secetei, și au redus foarte mult expunerea pe culturile de primăvară, astfel încât noi avem o expunere foarte ridicată pe culturile de toamnă, pentru că au beneficia de precipitații, începând din luna septembrie. Culturile de primăvară, în schimb, sunt radical, să spunem, diminuate, și vorbim de porumb aici, pentru că porumbul, ca o medie națională, în anii buni și normali, avea o pondere de 2,6 milioane de hectare.
România a exportat grâu cât aproape jumătate din tot ce are în prognoza de export Uniunea Europeană, deci noi avem un export cifrat în jurul valorii de 4,7-4,8 milioane de tone de grâu în acest moment, prognoza de export a Uniunii este de 10,5 milioane de tone. România, cu toate vicisitudinile create de porumb, de secetă pentru porumb în sezonul precedent, tot a reușit să export aproape 800.000 de tone, deci, din punctul ăsta de vedere, ne aflăm și ne poziționăm foarte bine”, încheie consultantul Clubului Fermierilor Români.