Căpiţele aurii în formă de lacrimă, un simbol al vieţii rurale din România timp de sute de ani, sunt în pericol să dispară, înlocuite de tehnicile moderne de agricultură

• Căpițele de fân, simbol al vieții rurale românești, susțin ecosisteme bogate în biodiversitate, scrie The Guardian.
• România păstrează încă vaste pajiști gestionate prin metode tradiționale, dar modernizarea rapidă și migrarea tinerilor amenință această practică veche de secole.
• Introducerea utilajelor și îngrășămintelor chimice înlocuiește treptat activitățile agricole manuale.

Căpițele aurii de fân, în formă de lacrimă, cu până la trei metri înălțime, reprezintă o emblemă a vieții rurale românești de secole. Ele rezultă din munca intensă și colectivă a familiilor, desfășurată în plin sezon estival: iarba este tăiată, lăsată la uscat, apoi stivuită cu grijă pentru a fi protejată de intemperii și păstrată ca hrană pentru animale pe timpul iernii, scrie The Guardian, citat de ZF.

România are unele dintre cele mai întinse și bine conservate pajiști din Europa, încă gestionate prin metode tradiționale. Studiile arată că aceste pajiști pot avea o biodiversitate mai mare decât cele din rezervațiile naturale. Din mai până în iulie, înainte de cosire, aceste întinderi se umplu de flori sălbatice și insecte.

Metodele tradiționale devin tot mai rare

Transformările recente amenință această moștenire. În Ghimeș-Făget, un sat de munte din Carpații de Est cu aproximativ 5.000 de locuitori, agricultura tradițională rezistă de patru secole. Localnicii, precum fermierul Sarig Attila, păstrează legătura cu trecutul și recunosc peste 120 de specii de plante.

În restul Europei, apariția fertilizatorilor artificiali duce la dispariția masivă a pajiștilor bogate în faună – Marea Britanie pierde 97% din pajiștile cu flori sălbatice din anii 1930 încoace. România urmează același drum: utilajele și îngrășămintele iau locul oamenilor și animalelor, iar migrarea tinerilor spre orașe accelerează acest proces.

Tradiția se pierde tot mai repede

În ultimii 15 ani, mecanizarea pătrunde tot mai mult în comunități precum Ghimeș-Făget. Tractoarele și echipamentele moderne înlocuiesc metodele tradiționale. Attila observă că, deși vreme de 300–400 de ani puține se schimbă, acum totul evoluează rapid – „ca fulgerul”. Doar câteva familii mai cos fânul în mod tradițional. Costurile, lipsa forței de muncă și presiunea eficienței economice determină adoptarea mecanizării, cu riscul ruperii legăturii dintre oameni și pământ.