Pe 10 mai a fost publicat în Monitorul Oficial al României noul regulament al ASF prin care este diminuat numărul de acţiuni dintr-o companie pe care un acţionar vânzător îl poate lista pe o bursă străină prin intermediul certificatelor de depozit globale (GDR-uri).
Advertisment
Cu alte cuvinte noul regulament al ASF, care reduce aproape de zero şansele ca Fondul Proprietatea să vândă un pachet important din Hidroelectrica şi la Bursa de la Londra, a intrat în vigoare.
Aşadar, prin intermediul certificatelor de depozit globale, adică instrumentele prin care sunt „împachetate“ de exemplu acţiunile Romgaz la Bursa de la Londra, Fondul Proprietatea – acţionar vânzător în oferta Hidroelectrica – poate duce pe o bursă externă cel mult 10% din numărul total de acţiuni ale ofertei sub formă de GDR-uri, şi nu 66% ca până recent. Regulament se aplică oricărui acţionar vânzător dintr-o IPO.
Titlurile zilei
Cu o astfel de limitare a vânzării, Fondul Proprietatea ar putea reduce pachetul pe care îl scoate la vânzare din Hidroelectrica iar ulterior, după IPO, să scoate la vânzare prin plasamente private, aşa-numitele accelerated bookbuild (AAB), precum a făcut-o în ultima perioadă la Petrom.