PIB-ul României crește… Scad șansele să primim toți banii europeni promiși prin PNRR. Bugetul țării pe granturile alocate se va diminua cu două miliarde de euro, spune Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene. El a explicat că România a avut o creştere a PIB-ului în 2021, raportat la 2020, iar Comisia Europeană a anunţat de la momentul lansării mecanismului de redresare şi rezilienţă că, acolo unde sunt creşteri ale produsului intern brut, va face ajustarea banilor pe care îi acorda statelor membre. Încă nu știm la ce proiecte vom renunța odată cu retragerea acestei sume. Soluțiile țin de Coaliție și de Guvern. Sunt cu Bogdan astăzi…Paradoxul României… S-a descurcat prea bine și nu mai primește bani europeni. Asta deși inflația e la cote alarmante, iar noi ajungem în pragul de a ne împrumuta, când alte țări primesc toți banii promiși.. Era mai bine dacă ne mergea prost? (asta zic atunci când fac trecerea către Bogdan)

Adunarea Generală a Acționarilor decide să listeze perla energiei românești „doar la BVB”, cu sprijinul STJ Advisor Group – pe partea de equity, și Dentos – pe partea juridică. Până la 20% din acțiunile companiei, deținute de Fondul Proprietatea, vor face obiectul ofertei publice de vânzare. Îți reamintesc că, după ce Asociația de Supraveghere Financiară a modificat regulamentul, Hidroelectrica mai poate lista pe o bursă externă doar 2% din acțiunile companiei. Despre cum de a acceptat Fondul Proprietatea listarea unică, după ce a susținut că DOAR o listare duală ar putea fi un succes și care e raționamentul statului, de ce a insistat atat de mult pe listarea doar la bursa locală, discutăm, pe larg, la „Ce câștig azi?”.

Banca Națională a majorat rata dobânzii de politică monetară de la 3% la 3,75% pe an, începând de astăzi. Aşteptările de continuare a creşterii inflaţiei spre 11-12% a fost principalul motiv.

Titlurile zilei

CE SE ALEGE DE BURSĂ?
CINE E CĂLIN GEORGESCU?
CE SE ALEGE DE BUSINESS?
CE SPUNE RETHINK DESPRE PROGRESUL ROMÂNIEI?
CINE E SOȚIA LUI CĂLIN GEORGESCU?
POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?

Giganții tech au pierdut în ultimele trei zile de tranzacționare peste o mie de miliarde de dolari din valoare, scrie CNBC. Microsoft e pe minus cu 189 de miliarde de dolari, Tesla cu 199 mld. de dolari, iar Amazon – 173 mld. dolari. Mai mult, Apple, cea mai valoroasă companie de la bursă, a pierdut circa 200 de miliarde de dolari de când FED a majorat dobânda de referință cu 0,5 de puncte procentuale.

Uniunea Europeană renunță la sancțiunile care le-ar fi interzis rușilor să mai exporte petrol pe mare.

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare şi-a înrăutăţit estimările privind evoluţia economică a României în 2022 şi în 2023, după o redresare de 5,9% în 2021, determinată în principal de inflație. Economia României ar urma să înregistreze un avans de 2,5% anul acesta, comparativ cu o creştere de 2,8% previzionată în martie 2022, şi de 3% anul viitor, faţă de o estimare de 4,1%.

Exporturile României au crescut cu 24,4% în primele 3 luni din an, la 22 de miliarde de euro. Și importurile au crescut cu 26,7%, la 29,2 miliarde de euro, potrivit INS.

Comisia Europeană analizează posibilitatea de a oferi mai mulţi bani statelor membre din Europa de Est, pentru ca acestea să îşi modernizeze infrastructura petrolieră, în încercarea de a le convinge să fie de acord cu un embargou asupra petrolului rusesc.