Tesla a deschis vineri site-ul oficial al companiei în limba română şi showroomul din mallul Promenada, iar începând de luni cei interesaţi pot efectua inclusiv drive-test cu maşinile Tesla, anunţă ZF.
Advertisment
Momentan doar Model 3 va fi disponibil în România.
Preţul de pornire pentru Model 3 începe de la 42.990 de euro, acesta fiind şi cel mai accesibil, iar prin Rabla Plus va putea fi cumpărat cu puţin peste 30.000 de euro. Livrările pentru Model 3 vor începe din septembrie 2021, iar în 2022 pentru Model S şi Model X.
Titlurile zilei
Service-ul Tesla din Bucureşti se va deschide în cursul acestui an. Acesta va oferi proprietarilor Tesla acces la service rapid pentru maşina lor. Echipa Tesla de Service Mobil va acoperi nevoile iniţiale de service odată cu începerea livrărilor.
Tesla operează deja două staţii Supercharger în România (Bucureşti şi Timişoara), permiţând astfel călătoriile pe distanţe lungi şi conectând proprietarii actuali şi viitori la reţeaua europeană Tesla, formată din peste 6.000 de puncte Supercharger individuale, distribuite în peste 600 de staţii.
Trei staţii suplimentare urmează să fie deschise anul acesta în cele mai importante oraşe din România.
Există 20.000 de staţii Supercharger la nivel global şi peste 6.000 în toată Europa, distribuite în peste 600 de staţii.