Şocul războiului din Ucraina i-a dat peste cap pe investitori. Chiar şi pe cei din generaţia veche – de dinainte de criza COVID-19 – dar, în special, pe cei care au descoperit tranzacţionarea la Bursa după sau în timpul stării de urgenţă din martie 2020. Adică acei investitori formaţi pe canapea.

Printre ei este și Răzvan Mihăescu, care la doar 16 ani investește la Bursa de Valori București. În primele trei luni ale anului, aproape 20 de miliarde de lei s-au evaporat din capitalizarea companiilor listate la BVB. Totuși, creșterea înregistrată la BVB este de 105% față de aceeași perioadă din 2021, și depășește 5 miliarde de lei. Și lichiditatea medie pe zi a crescut în această perioadă la 95,4 miliarde de lei, cu 29%.

Despre cum arată viața de investitor la 16 ani și ce perspective de viitor există la BVB, am vorbit cu Răzvan Mihăescu, elev și investitor la bursă.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

“Pasiunea pentru Bursă a venit de la mine, adică nu a fost nimeni care să mă inspire sau care să îmi inducă acest lucru. Am început să investesc la 14 ani prin intermediul unui joc pe telefon care era un fel de simulator al Bursei, adică puteai să cumperi acțiuni și mărfuri cu bani virtuali și am fost atras de chestia asta, mai ales că îmi plăcea domeniul afacerilor. Pe parcurs am început să mă documentez mai mult cu privire la mecanismele pieței de capital și strategii de investiții sau modele de evaluare a companiilor și, ulterior, mi-am făcut un cont cu bani reali la Bursa de Valori București, unde am început să investesc activ din 2020, adică de la 14 ani.

Portofoliul meu este un portofoliu cu acțiuni preponderent din piața principală, companii mari, stabile, care oferă dividende și care în special sunt favorizate de contextul economic actual. Printre ele se numără Fondul Proprietatea care e cea mai mare deținere a mea, care cu siguranță este favorizată de creșterea prețurilor, al curentului electric și am vrut să am expunere pe un producător prin prisma companiei Hidroelectrica. Mai am Banca Transilvania, Purcari, Transport Trade Services, CEMACON și ROCA Industry, companie care s-a listat la începutul anului pe piața secundară. Este singura companie pe piața secundară pe care o am în portofoliu.

Până acum nu prea am marcat pierderi, adică nu am marcat nicio pierdere. Profituri au fost câteva marcate, cum ar fi la companii unde randamentul a fost destul de mulțumitor pentru mine și m-am gândit că este timpul să fac un exit.“, a povestit Răzvan Mihăescu, elev și investitor la bursă.