BNR a anunţat miercuri că datoria externă a crescut cu peste 500 de milioane de euro în perioada ianuarie – februarie 2022. De asemenea, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 2 252 milioane euro, comparativ cu 1 442 milioane euro în perioada ianuarie – februarie 2021.

Potrivit BNR, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 1 192 milioane euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 131 milioane euro, balanţa veniturilor primare şi-a redus excedentul cu 10 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare a înregistrat un deficit mai mic cu 261 milioane euro.

Investiţiile directe ale nerezidenţilore în România au însumat 926 milioane euro (comparativ cu 844 milioane euro în perioada ianuarie – februarie 2021), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 1 182 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 256 milioane euro, au anunţat specialiştii.

Titlurile zilei

CUM SE MIȘCĂ BURSELE?
NETANYAHU ȚINE UN DISCURS ÎN CONGRESUL SUA
FLORIN TALPEȘ APARE LA NYSE ȘI NMS TV
FERRARI BAGĂ CRIPTO ÎN VITEZĂ
LOEWE FURĂ PRADA
ANAF ÎȘI FACE NORMA DE COLECTARE

Şi datoria externă a crescut la începutul anului.

„În perioada ianuarie – februarie 2022, datoria externă totală a crescut cu 532 milioane euro. În structură: datoria externă pe termen lung a însumat 97 341 milioane euro la 28 februarie 2022 (72 la sută din totalul datoriei externe), în creştere cu 0,2 la sută faţă de 31 decembrie 2021; datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 28 februarie 2022 nivelul de 37 808 milioane euro (28 la sută din totalul datoriei externe), în creştere cu 1 la sută faţă de 31 decembrie 2021”, a anunţat BNR.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 19,6 la sută în perioada ianuarie – februarie 2022, comparativ cu 16,4 la sută în anul 2021. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 28 februarie 2022 a fost de 4,6 luni, în comparaţie cu 4,9 luni la 31 decembrie 2021, a explicat BNR.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 28 februarie 2022 a fost de 85,1 la sută, comparativ cu 81,9 la sută la 31 decembrie 2021, au precizat specialiştii.