Prețul Bitcoin a scăzut pe 11 aprilie sub pragul de 40.000 de dolari, iar odată cu apariția noului prag de rezistență de 38.500 de dolari au fost pierdute și toate câștigurile din ultimele 3 săptămâni, atunci când prețul aurului digital a avut un vârf de 48.200 de dolari pe unitate.
Advertisment
Cu toate acestea, Margin Traderii au în continuare un sentiment de creștere. Sentiment care se reflectă în împrumuturile făcute de investitori pentru a-și mări pozițiile. Aici vorbim despre o rată de 15,9% la 11 aprilie doar în cazul USDT, comparativ cu doar 9,6% la 8 aprilie.
Ce ne așteaptă în continuare și în ce direcție se îndreaptă piața, în condițiile în care Bitcoin a avut parte de o scădere de 15% din 29 martie până acum și de 32% de la an la an? Am discutat cu Ștefan Stoian, cripto influencer.
Titlurile zilei
“Creșterile împrumuturilor se datorează și prin prisma faptului că există o balanță, un echilibru în piață. Și din momentul în care acel echilibru merge către o anumită parte, automat lucrurile trebuiesc compensate.
Șansele să vedem o inversare a trendului sunt destul de mici pentru că, în momentul de față, conform pattern-urilor pe care le avem pe grafic, există o probabilitate destul de mare să avem o corecție puțin mai amplă către 37.000 și de acolo să vedem dacă lucrurile pot reintra într-o zonă profitabilă.”, a declarat Ștefan Stoian, cripto influencer.