E bine să fii optimist, sau să crezi în realitatea dată de cifre? Comisarul European pentru Economie, Paolo Gentiloni, anunță o creștere economică de 4% pentru Uniunea Europeană, dar și pentru România. Asta în condițiile în care inflația a urcat la 6,2% în UE și la 7,9% în România, avem o criză a energiei, care nu se va rezolva prea curând, o criză alimentară determinată de consecințele economice ale invazie Ucrainei și un conflict militar la granița României și la granița estică a Uniunii Europene. În februarie, Banca Transilvania și-a redus prognoza de creștere a Produsului Intern Brut al României la 3,5% iar BCR și ING au coborât la 3,2%.

Am discutat subiectul cu analistul economic Dragoș Cabat.

“[Această aproximare] este total nerealistă, dar este declarația unui om politic, până la urmă. Pentru că și la nivelul Uniunii Europene suntem oameni politici. Trebuie să dea din când în când astfel de vești pozitive, chiar dacă ele nu sunt susținute de realitate. Să nu uităm că mai există încă o chestie care încă nu s-a terminat, este vorba de criza de sănătate și ea, coroborată cu criza de energie, de trecerea la energie verde, de fapt, la nivelul Europei și la nivel mondial, coroborată cu inflația și cu acest război care duce și mai sus atât prețurile la energie cât și prețurile la unele produse alimentare, s-ar putea să însemne o creștere economică, zic eu, de maxim 2% în Uniunea Europeană și probabil tot 1-2%, maxim 3% în România.”, a declarat Dragoș Cabat, analist economic.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE