Dacă pe piața de la București cursul valutar leu-euro este extrem de stabil, la 4,94 lei pentru un euro, chiar prea stabil având în vedere ce se întâmplă lângă noi, pe piața valutară interbancară, acolo unde se tranzacționează ratele de dobândă pentru depozitele și împrumuturile în lei între bănci, este mai multă agitație.

ROBOR-ul la 3 luni, indicatorul de referință pentru creditele în lei luat în calcul mai ales la împrumuturile pentru companii, a urcat mați la 4,31% față de 3,5% în urmă cu două săptămâni. Practic, avem o creștere de 20%.

În urmă cu un an, când era liniște și nu se vedea nicio lebădă neagră la orizont, nu se vedeau nici inflația, nici rachetele rusești la orizont, ROBOR-ul era de numai 1,5%. Deci avem o creștere de 186%.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

În prezent, avem prea multe lebede negre care ne atacă – explozia prețurilor la energie, urmează creșterea prețurilor la alimente, inflația va fi mai mare decât cele mai pesimiste așteptări, creșterea dobânzilor peste tot în lume, scăderea burselor și, de două săptămâni, războiul în toată regula din Ucraina, acolo unde Rusia a atacat și invadat o țară vecină cu noi.

Pentru că tensiunile și riscurile au crescut, investitorii și băncile cer dobânzi mai mari ca să împrumute Ministerul Finanțelor, adică statul, care are nevoie de bani pentru finanțarea cheltuielilor și a deficitului bugetar.

La ultimele licitații, Ministerul Finanțelor a fost nevoit să respingă o bună parte dintre ofertele băncilor, care cer dobânzi cât mai mari.

Ministerul Finanțelor a vândut obligațiuni la un randament de 5,6%, în timp ce pe piața secundară titlurile de stat pe 10 ani se tranzacționează la un randament de 6,41%.

Finanțarea bugetului începe să devină o problemă cu aceste dobânzi în creștere, dar între timp vor crește și cheltuielile legate de criza din Ucraina, iar economia este pe un trend de scădere.

Sunt prea multe lebede negre în jurul nostru. Să vedem cum le alungăm.