Criza mondială de semiconductori este pe cale să intre într-o fază nouă, mai serioasă, având potenţialul de a afecta preţul acţiunilor constructorilor auto.

Penuria va persista probabil pe toată durata acestui an, avertizează companiile, creând oportunităţi de business pierdute, chiar în momentul în care recuperarea economiei mon­diale de pe urma pandemiei accele­rează, scrie The Wall Street Journal.

Criza va însemna preţuri mai ridicate pentru consumatori, pe­rioade mai lungi de aşteptare pentru bunuri, rafturi goale şi o cursă aprigă între segmente însemnate din lumea de business pentru aprovizionare.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

Semiconductorii reprezintă o industrie de 442 mld. dolari, potrivit firmei de cercetare International Data, depăşind PIB-ul Irlandei. Criza continuă să se adâncească, extin­zându-se de la sectorul auto la cel al electronicelor de consum. În condi­ţiile în care producţia de semicon­ductori este concentrată la nivelul câtorva furnizori, analiştii averti­zează că penuria va dura pe toată perioada acestui an. La nivelul pro­ducţiei auto, impactul crizei se va acutiza înainte de a se diminua, aver­tiza recent CEO-ul Ford Motor, Jim Farley. Potrivit acestuia, tri­mes­trul al doilea va fi cel mai dificil din acest an, procesul de redresare ur­mând să se prelungească până în 2022.

Avertismente similare au fost lansate de şefii Volkswagen şi Mercedes-Benz, cât şi de oficialii Stellantis. În acest context, comisarul european pentru industrie Thierry Breton a declarat recent că Europa a fost naivă să externalizeze o parte însemnată din designul şi producţia de semiconductori în ultimele decenii, potrivit Bloomberg.

Breton a arătat că acest dezechilibru poate fi redresat, iar criza actuală stă dovadă că a sosit momentul ca Europa să ia măsuri, plănuind să-şi dubleze producţia de semiconductori până în 2030.

Cota Europei din producţia de semiconductori a scăzut în decursul anilor pentru că regiunea a fost „prea naivă, prea deschisă“, a declarat oficialul european.

În martie, Comisia Europeană anunţa o strategie de dublare a producţiei europene la cel puţin 20% din producţia mondială până în 2030. Strategia va implica crearea unei alianţe între companii şi cercetători din industrie, cât şi mai multe guverne europene. Cel puţin 22 de ţări au semnat deja o scrisoare de intenţie.

Criza recentă a evidenţiat dependenţa regiunii de companii străine pentru aprovizionarea cu produse vitale, accelerând astfel ambiţia regiunii de a-şi recâştiga auto-suficienţa în acest domeniu.