Chiar și în 2022, piața imobiliară este una dintre cele mai sigure zone de investiții. O dată dacă ne uităm la evoluția din anii trecuți și a doua oară dacă ne uităm la estimările pentru anul acesta. 

Comparativ cu alte variante de investiții, criptomonede, bursă sau afaceri construite de la zero, investițiile în imobiliare mențin un raport destul de bun între risc și câștig. În plus, valoarea investiției nu se scade, dimpotrivă. Crește în timp și poate să aducă un randament anual prin închiriere chiar și de 5%.

Totuși, nu este simplu. Când alegi un apartament în care să investești trebuie să te documentezi amănunțit și să alegi cele mai bune opțiuni din piață. Cum ar fi: ce potențial de dezvoltare are zona, pentru că zona influențează prețul. Ce facilități sunt în preajmă, precum centre comerciale, magazine, școli sau restaurante. Sau care este stadiul proiectului. Aici avantajul este că proiectele în construcții sunt mai ieftine decât cele finalizate.

Titlurile zilei

Averile miliardarilor cresc accelerat
CE URMEAZĂ PE BVB?
Memecoins exploatează tragedia lui Charlie Kirk
Aurul scade cu 0,5% la 3.671 dolari pe uncie
DRUID AI OBȚINE 32 MIL. DOLARI FINANȚARE

Experții spun că piața imobiliară din România are suficiente resurse pentru o creștere puternică și în 2022. Și că va fi un an record pentru investiții. Unul dintre investitori ai putea fi și tu. O proprietate bine aleasă poate avea grijă de baniii tăi.