Moo Shu sună ca ceva ce ar putea fi orice. Și, pentru multă lume, chiar a fost. E genul de preparat care a ajuns celebru înainte să fie clar ce este, cum se mănâncă și de ce apare peste tot.

În Rush Hour, Moo Shu nu e mâncare, ci o glumă. La vederea unor domnișoare, Chris Tucker spune că vrea „moo shu”. Jackie Chan crede că îi e foame, iar replica clarifică imediat: nu, e altă foame. Genul care nu se potolește cu mâncare.

În realitate, Moo Shu este un preparat din nordul Chinei, asociat în special cu provincia Shandong și zona Beijingului. Inițial, era o mâncare de iarnă, simplă, făcută din ce se găsea prin casă. Carnea a apărut mai târziu, când lucrurile au început să meargă ceva mai bine. Numele vine din „mu xu”, o plantă sălbatică cu flori galbene, care semănau cu bucățile de ou gătit din preparat.

Titlurile zilei

România activează mecanismul civil european
A treia zi de conflict în Orientul Mijlociu

Totul începe cu pregătirea. Tai carnea fâșii subțiri – porc, pui sau vită. Tai varza, ciupercile wood ear, mugurii de bambus și ceapa verde. Bați ouăle într-un bol, doar cât să se amestece.

Primul lucru care intră în wok sunt ouăle. Puțin ulei, foc mare. Torni ouăle bătute și amesteci continuu 30–60 de secunde. Nu le lași să se lege. Nu le rumenești. Urmează carnea. În același wok, puțin ulei, carnea intră și se gătește rapid până își schimbă culoarea. Nu o fierbi. Nu o usuci. O scoți și pe ea deoparte.

Acum vin legumele: varza, ciupercile, bambusul. Foc mare, 1–2 minute. Trebuie să rămână ușor crocante. La final, totul se întoarce în wok: ouăle și carnea. Asezonezi cu sos de soia și puțin ulei de susan. Amesteci scurt și gata. Se așază în clătite subțiri, cu sos hoisin, și se rulează.

Astăzi, se mănâncă în restaurante chinezești de familie, în localuri chino-americane sau acasă, făcut rapid, fără pretenții. Simplu și gustos, așa că… Moo Shu!