Dragi oameni,
În ultimii ani, pe 14 februarie, ni se propune tot mai insistent o sărbătoare importată dar nu pentru noi: Sfântul Valentin. Nu am nimic împotriva bucuriei, a iubirii sau a gesturilor frumoase. Dar cred că, societatea cu rădăcini ortodoxe și cu o cultură proprie, are dreptul să aleaga ce sărbători ii formează sufletul și ritmul vieții.
Pentru noi, iubirea nu e un produs de sezon și nici o competiție de cadouri. Iubirea e răbdare, jertfă, responsabilitate și respect. Iar valorile astea sunt deja adânc scrise în tradiția noastră, în familie, în comunitate, în credință. Avem propriile repere sfinți, sărbători și obiceiuri care vorbesc despre dragoste într-un mod mai așezat și mai curat, fără presiunea „dacă iubești, dovedește azi”.
Problema nu e că există o zi a îndrăgostiților, ci că uneori ni se sugerează că, dacă nu o marcăm, suntem „înapoiați” sau „mai puțin europeni”. Dar Europa nu înseamnă uniformizare. Europa, în sensul ei bun, înseamnă diversitate, libertatea de conștiință și respect pentru identități.
Așadar, nu cer nimănui să renunțe la ce iubește. Cer doar să nu uităm cine suntem. Putem arăta dragoste în fiecare zi: prin fidelitate, prin grijă față de cei vulnerabili, prin împăcare, prin cuvânt bun. Și putem alege să ne celebrăm iubirea în acord cu credința și cultura noastră.
Demnitatea unui popor nu stă în ce importă, ci în ce păstrează viu din istorie.
Iar românii au 2000 de ani de istorie
Advertisment