- Datoriile pot crea presiune majoră asupra afacerilor și influențează deciziile riscante și dificile.
- Lipsa educației financiare poate afecta serios strategia de business, chiar și în fața succesului.
- Vezi „Keep Cool & Trade On” cu Rareș Gabriel în fiecare luni, la ora 22:00, pe Aleph Business.
Ce spune Adrian Asoltanie, trainer financiar?
“Toate astea pe o bază. Deși eu făceam bani, făceam afaceri, puțină educație financiară. Nu întotdeauna cei care și-au făcut o firmă și fac niște proiecte sau facturează niște clienți, nu întotdeauna avem și educație financiară și e o componentă foarte importantă, pentru că trebuie să fii pregătit și pentru genul ăsta de moment. Și asta ne duce la a doua lecție importantă pe care mi-aș fi dorit să o știu mult mai din timp, și anume înțelegerea ciclului economic, faptul că economia funcționează ca anotimpurile. Avem primăvară, vară, toamnă și iarnă și după aceea iarăși pornim un nou ciclu economic. Și înțelegerea ciclului economic cumva îți dă un pic de perspectivă. Adică, înțelegând această succesiune, zici bă, ar cam trebui să mă pregătesc pentru ce urmează. Atunci era și o economie destul de tânără. Da, mă uitam și eu la politicieni care ziceau, România e tigrul Europei, suntem cei mai șmecheri, cei mai… așa. În realitate– și pare că seamănă puțin cu ce trăim noi acum, că acum vreun an de zile tot așa eram tigrul Europei și acum ne căutăm din bani prin buzunare. E, înțelegerea asta a ciclului economic îți dă o perspectivă mai lungă. Înțelegi cam pentru ce ar urma să te pregătești și, din păcate, pare că suntem din nou nepregătiți pentru acest ciclu economic, pentru acest final de ciclu economic care se termină și care va aduce niște provocări, după părerea mea, în 2026 – 2027.”, spune Adrian Asoltanie, trainer financiar.
Advertisment