• AnimaWings vrea extinderea flotei la 18 aeronave până în 2027.
  • Compania deține în prezent 5 aeronave.
  • Compania achiziționează recent un Airbus A220-300.

AnimaWings, compania fraţilor Cristian şi Marius Pandel, fondatorii Christian Tour, operează în prezent o flotă de 5 aeronave şi vizează atingerea pragului de 18 până la finalul lui 2027, ceea ce ar duce valoarea portofoliului la peste 1 miliard de dolari.

Cea mai recentă achiziţie, un Airbus A220-300, al treilea din această gamă şi al cincilea din flotă, vine într-un context de creştere rapidă: doar în vara acestui an, AnimaWings transportă peste 300.000 de pasageri pe aproximativ 2.000 de zboruri, cu un grad mediu de ocupare de 80%.

Ce spune Diana Dima, chief commercial officer, AnimaWings?

„Astăzi, companiile pun un accent mai mare pe experiența pasagerului, dincolo de o simplă deplasare din punctul A în punctul B. Pasagerii caută mai mult confort, timp câștigat și flexibilitate. Am trecut cumva din era în care aveam nevoie doar să ajungem într-o destinație, iar acum companiile vin cu aeronave moderne, cu un nivel ridicat de confort la bord și cu tarife diferențiate în funcție de nevoi. Fiecare își poate alege exact ce își dorește: unii pasageri preferă îmbarcarea prioritară, alții mai mult spațiu la picioare, iar unii doresc să servească masa în timpul zborului. Tot mai apreciate sunt și pachetele pentru companii, de tip abonamente la bilete de avion. Practic, pasagerul are libertatea să-și construiască experiența de zbor exact așa cum își dorește.

Titlurile zilei

Averile miliardarilor cresc accelerat
CE URMEAZĂ PE BVB?
Memecoins exploatează tragedia lui Charlie Kirk
Aurul scade cu 0,5% la 3.671 dolari pe uncie
DRUID AI OBȚINE 32 MIL. DOLARI FINANȚARE

În aviație există multe tendințe, pentru că este un domeniu extrem de dinamic și în continuă schimbare, iar noi la Animal Wings vrem să ținem pasul. Una dintre cele mai puternice tendințe este investiția în flote noi – lucru pe care îl facem și noi astăzi. Tocmai am inaugurat a treia aeronavă nouă, venită direct din Canada, foarte eficientă și prietenoasă cu mediul, care consumă mai puțin, reduce amprenta de carbon și face mai puțin zgomot. În paralel, digitalizarea joacă un rol cheie: pasagerii vor rezervări rapide online, check-in digital, boarding pass pe telefon și comunicare constantă cu compania, toate într-un mod simplu și accesibil.

O altă tendință vizibilă este orientarea către personalizare, servicii adaptate și mai multă libertate de alegere. În România observăm totodată o creștere a interesului pentru zborurile interne. Avionul devine o opțiune tot mai des folosită pentru a călători între București, Cluj, Oradea, Iași sau Timișoara. Din acest motiv, am decis să deschidem mai multe rute domestice, pentru a stimula dezvoltarea economică a fiecărei regiuni și a conecta orașele cu capitala și, mai departe, cu multe alte destinații europene și internaționale”, spune ea.