- Din 2025 inflația urcă de la 5% spre 9-10%, scrie ZF.
- Consumul scade de la 9% la aproape 0, observă Cristian Hostiuc, ZF.
- Din 2025 puterea reală de cumpărare începe să scadă vizibil.
În 2024, România a atins cel mai ridicat nivel de trai din ultimele decenii, potrivit ZF. Creșterea economică, salariile mai mari și stabilitatea valutară au susținut puterea de cumpărare.
Advertisment
Totuși, din 2025 începe o perioadă mai dificilă pentru economie și populație. Inflația pare să urce de la 5% spre 9–10% și depășește rata de creștere a salariilor. Puterea reală de cumpărare începe să scadă vizibil.
Investițiile private încetinesc, companiile reduc costuri și blochează angajările. Sectorul de stat nu scapă de reduceri și impozitări suplimentare. Facturile, ratele și prețurile mai mari presează bugetele familiilor.
Titlurile zilei
Germania nu mai trage economia României, iar industria locală slăbește. IT-ul este în stagnare, iar construcțiile pierd teren.
Ce spune Cristian Hostiuc, director-editorial, Ziarul Financiar?
„Nu pare să intrăm în recesiune, cel puțin pe datele pe care le avem în acest moment. Într-adevăr, este o luptă pentru ca economia să rămână pe plus, să nu intre pe minus, dar, cel puțin până acum, pe ultimele informații economice, România nu va intra în recesiune. În anul acesta am putea avea o șansă să revenim mai ușor pe creștere economică, dar asta depinde de întreg pachetul fiscal implementat în prezent. Dacă nu reducem deficitul bugetar, va fi foarte greu să mai înaintăm. Nu știu… cel puțin acum puterea de cumpărare se reduce; avem o creștere a inflației, care s-ar putea să ajungă la 9%, iar părerea mea este că poate ajunge chiar la 10%.
Din acest punct de vedere, deja avem o scădere, pentru că salariile nu au același ritm de creștere. Am văzut o creștere în ultimul timp, într-adevăr mică, dar totuși este o creștere; salariile nu mai cresc, pensiile nu mai cresc și, în consecință, puterea reală de cumpărare scade. Așa cum am menționat și în articolul meu, 2024 a fost un vârf, pentru vremurile actuale, pentru România, din punctul de vedere al puterii de cumpărare și al nivelului de trai; vom vedea o scădere în 2025 și rămâne de văzut dacă vom rezista și în 2026. Întrebarea care se pune este dacă economia mai are forța să meargă înainte din 2026 încolo”, spune el.